CNSAS: Conferinţa Naţională "Comunismul Românesc", joi şi vineri în Capitală

Conferinţa Naţională "Comunismul Românesc", aflată la cea de-a cincea ediţie, va fi organizată joi şi vineri în Capitală, tema din acest an fiind deportarea etnicilor germani în lagărele sovietice, urmând a se acorda o atenţie deosebită minorităţilor etnice şi religioase în perioada comunistă.

Urmărește
243 afișări
Imaginea articolului CNSAS: Conferinţa Naţională "Comunismul Românesc", joi şi vineri în Capitală

CNSAS: Conferinţa Naţională "Comunismul Românesc", joi şi vineri în Capitală (Imagine: Lucian Puiu/Mediafax Foto)

Conferinţa Naţională "Comunismul Românesc" (CNCR), iniţiată în octombrie 2010 de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) şi Institutul de Istorie "Nicolae Iorga", va avea loc, joi şi vineri, în sala de conferinţe a institutului, reunind specialişti din ambele instituţii şi nu numai.

Ca şi cele patru ediţii de până acum, ediţia din acest an este organizată cu sprijinul Fundaţiei "Konrad Adenauer".

Conferinţa din acest an are ca temă deportarea etnicilor germani în lagărele sovietice şi va acorda o atenţie specială chestiunii minorităţilor etnice şi religioase în perioada comunistă şi problemei accesului la sursele primare ale comunismului românesc după trecerea a 25 de ani de la prăbuşirea regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est.

În deschidere, joi, de la ora 14.00, va fi vernisată expoziţia "Deportarea etnicilor germani din România în lagărele sovietice la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial", realizată de CNSAS.

Printre prelegerile care vor fi susţinute în cadrul conferinţei, se numără "Literatură şi ideologie în anii 1970. Surse, teme, concepte", "Politica PCR faţă de minoritatea maghiară, 1945-1989", "«Cuba-Da, Yankeii-Nu!». Atacul asupra Legaţiei SUA de la Bucureşti din 19 aprilie 1961", "Parazitismul social. Reguli şi norme pentru societatea omului nou" şi "Munca la feminin în România comunistă, expresie a dezechilibrelor de gen".

La eveniment vor lua cuvântul specialişti din CNSAS, Institutul de Istorie "Nicolae Iorga", Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Institutul de Istorie "A.D. Xenopol", Iaşi, Institutul de Cercetări Socio-Umane "Gheorghe Şincai", Târgu-Mureş, Universitatea din Bucureşti, Universitatea "A.I. Cuza" Iaşi, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Arhivele Naţionale ale României, Arhivele Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe etc.

Conferinţa are un caracter interdisciplinar şi se adresează tuturor celor interesaţi de analizarea comunismului românesc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici