Vrancea: Adolescent mort în urma unui accident la săniuş, nefiind dus la timp la spital

Publicat: 10 03. 2011, 15:43
Actualizat: 06 11. 2012, 13:46

Potrivit directorului Serviciului de Ambulanţă Vrancea, medicul Cristian Onia, adolescentul a suferit un accident la săniuş la sfârşitul săptămânii trecute.

Incidentul a avut loc întrucât băiatul nu a mai putut controla sania şi s-a izbit de o casă. În urma impactului, copilul s-a lovit la abdomen, însă mama lui nu l-a dus la spital, ci l-a tratat acasă.

Miercuri, starea băiatului s-a agravat brusc, astfel că mama adolescentului a sunat la 112 pentru a solicita intervenţia unei ambulanţe, însă medicii ajunşi la faţa locului nu l-au mai putut salva pe băiat.

„În urma unei solicitări venite la 112 s-a trimis o ambulanţă, echipajul a constatat ulterior că starea pacientului este mai gravă decât s-a anunţat. Copilul a fost dus la Spitalul din Vidra, a intrat în stop cardio-respirator. Nici medicii din Vidra, nici medicul de gardă de la Focşani care a fost solicitat, nu au mai putut face nimic pentru pacient”, a declarat, joi, Cristian Onia, directorul Serviciului de Ambulanţă Vrancea.

Medicii de la Ambulanţă au declarat că cel mai probabil adolescentul a murit din cauza unei hemoragii interne, declanşată în urma accidentului de la săniuş.