CNSLR-Frăţia îşi alege noua conducere, după ce Marius Petcu a fost trimis în judecată

CNSLR-Frăţia îşi alege, joi, noua conducere, în cadrul Congresului Extraordinar, după ce fostul preşedinte al confederaţiei Marius Petcu s-a autosuspendat din funcţie, interimatul fiind asigurat din 31 martie, după arestarea lui Petcu, de prim-vicepreşedintele Liviu Luca.

Urmărește
72 afișări

Candidaţii pentru conducerea CNSLR-Frăţia sunt Ioan Samoilă, liderul Federaţiei Sindicatelor Termoelectrica, Minică Boajă, vicepreşedinte al confederaţiei, şi Ioan Georgescu, preşedintele Federaţiei "Agrofrăţia".

Marius Petcu este în arest din 31 martie, după ce, în 24 martie, a fost prins luând mită 40.000 de euro de la Petre Scrieciu, sumă ce ar fi reprezentat o parte din banii ceruţi pentru ca firma omului de afaceri să execute lucrările la un centru pentru sindicate din Snagov.

El anunţa, înainte de a fi arestat, că începând din 30 martie s-a autosuspendat din toate funcţiile de conducere din sindicat şi de la organizaţiile profesionale pe care le reprezenta, arătând că este la dispoziţia organelor de control ale acestora.

Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a luat act de autosuspendarea lui Marius Petcu din funcţia de preşedinte al organizaţiei, iar CNSLR-Frăţia a decis transferarea prerogativelor către prim-vicepreşedintele Liviu Luca.

Marius Petcu nota, în declaraţia de interese din 1 noiembrie 2010, că este preşedintele CNSLR-Frăţia şi al Federaţiei Sanitas, preşedinte de onoare al Ordinului Asistenţilor Medicali şi al Institutului "Constantin Noica" şi administratorul SC Sind Tour Trading SRL Bucureşti. Liderul sindical menţiona în document că este asociat în societăţile Renamed Medical Service II SRL, Renamed Nefrodial SRL, Renamed Dialcare şi Renamed Nefrodiamed, toate cu sediul în Craiova.

În 21 aprilie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Marius Petcu, pentru luare de mită, în formă continuată, iar Tribunalul Bucureşti a confirmat legalitatea arestării fostului lider sindical.

Potrivit Ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale întocmite de procurori, în perioada 2009-2010, Marius Grigore Petcu, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, a primit de la Petre Scrieciu, directorul unei societăţi comerciale, aproximativ 20.000 de euro lunar, reprezentând circa 20 la sută din valoarea fiecărei situaţii de lucrări decontate, pentru a atribui acestei firme un contract de execuţie lucrări.

Cei 40.000 de euro primiţi de Petcu în 24 martie, când a fost prins în flagrant delict, reprezentau tranşele aferente lunilor ianuarie şi februarie 2011, potrivit DNA.

Potrivit datelor disponibile pe site-ul organizaţiei sindicale, CNSLR-Frăţia este cea mai mare confederaţie sindicală din România, care apără interesele a peste 800.000 de salariaţi, atât din sectorul industrial, cât şi din cel bugetar.

Marius Petcu este unul dintre cei mai bogaţi sindicalişti, el având terenuri în Bucureşti, Ilfov şi Teleorman, o casă de vacanţă în Ilfov şi una de locuit în Capitală, zece conturi şi depozite bancare, dintre care trei în euro - în valoare totală de aproape 59.000 şi restul în lei - de peste 418.000, potrivit declaraţiei sale de avere din 1 noiembrie 2010.

El a notat în declaraţie că a avut un salariu anual de aproape 130.000 de lei în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, aproape 87.000 de lei la CNSLR-Frăţia, 8.700 de lei ca preşedinte al IESS, peste 82.000 de lei ca preşedinte de onoare al OAMMR, peste 14.000 de lei ca membru al consiliului administrativ la Sind Romania şi peste 35.000 de lei ca membru în consiliul administrativ la Realitatea Media. Petcu a mai avut câştiguri de aproape 150.000 de lei cu două proiecte finanţate din fonduri europene, pentru cele două sindicate pe care le conduce.

Averea lui Marius Petcu este verificată de Agenţia Naţională de Integritate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici