Cocaină ascunsă în trandafiri, în aeroportul din Madrid

Publicat: 01 02. 2011, 14:02
Actualizat: 06 11. 2012, 13:04

Cele 71 de kilograme de cocaină au fost descoperite în aeroportul Madrid – Barajas, în cutii cu trandafiri, se arată într-un comunicat al poliţiei, citat de AFP.

Şapte persoane au fost arestate la Madrid, Valence şi Murcie, a adăugat poliţia, precizând că reţeaua de traficanţi a încercat în 2009 să introducă 800 de kilograme de cocaină dizolvată în polipropilenă.

Spania este principala poartă de intrare în Europa a cocainei produse în America de Sud. Drogul „călătoreşte” de multe ori în cantităţi mari cu vaporul, dar şi cu avionul, traficanţii întrecându-se în imaginaţie pentru a introduce droguri ilegal.

Poliţia spaniolă a anunţat deja, la finalul lunii ianuarie, capturarea a 60 de kilograme de cocaină dintr-o încărcătură de lemn exotic şi, la câteva zile după, descoperirea a 160 de kilograme de cocaină ascunse în banane false din plastic, aduse din Ecuador.

În 2009, cocaina a fost confiscată din cutii de roşii şi dintr-un serviciu de tacâmuri care proveneau din Venezuela.