Cocaină vîndută cu 1.000 de lei doza consumatorilor din Constanţa
Procurorii DIICOT Constanţa au dispus, în două cauze penale, reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a cinci persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc, respectiv trafic de droguri de mare risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii.
În prima cauză, s-a reţinut că pe parcursul anului 2023 un inculpat a comercializat, în mod repetat, diferite cantităţi de canabis (drog de risc), către consumatori din judeţul Constanţa pentru sume cuprinse între 250 şi 300 lei.
În cea de a doua cauză, s-a stabilit pe baza probelor administrate că în cursul anului 2023 un număr de 4 inculpaţi au intermediat sau comercializat direct cantităţi de drog de mare risc (cocaină) cu preţul de 1.000 lei pentru o doză.
Din cercetările efectuate a mai rezultat că un alt inculpat a depozitat şi ambalat pentru vânzare, cantitatea de 327,12 grame 2-MMC (substanţă cu efect psihoactiv).
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost identificate şi ridicate cantităţile de 327,12 grame 2-MMC (substanţă cu efect psihoactiv), 3,22 grame rezină de canabis (drog de risc), un pistol, un cântar electronic de precizie, mai multe plicuri din plastic tip ziplock, precum şi alte mijloace de probă.
Ulterior, în zilele de 18 şi 19 decembrie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa a dispus arestarea preventivă a patru dintre inculpaţi şi măsura arestului la domiciliu faţă de cel de-al cincilea.
Totodată, procurorii DIICOT Constanţa au formulat propunere de arestare preventivă în lipsă pentru un inculpat care se sustrage urmăririi penale.