Trafic întrerupt pe sensul de mers către Vâlcea din cauza unui accident cu zece maşini, pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. 6 persoane sunt rănite
UPDATE Potrivit ISU Argeş, în urma accidentului şase persoane au fost rănite, iar patru dintre acestea au fost transportate la spital cu leziuni uşoare. „Nu au fost persoane încarcerate”, a transmis ISU Argeş.
Potrivit centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, accidentul a avut loc pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 110, la intrare în Piteşti, judeţul Argeş.
Conform poliţiştilor, a avut loc o coliziune în care au fost implicate 10 autoturisme, posibil pe fondul unui carosabil alunecos.
Traficul este întrerupt pe sensul de mers către Vâlcea.
Şoferii sunt sfătuiţi să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare.
Din primele date, nu se cunosc informaţii despre numărul persoanelor rănite.