Primarul comunei Preuteşti, lovit în faţă de un bărbat beat. Săteanul scandalagiu a fost prins

Publicat: 06 11. 2019, 11:23
Actualizat: 11 02. 2020, 21:03

Primarul comunei Preuteşti, Ion Vasiliu, a fost lovit de un localnic în timp ce făcea un control la şcoala din localitatea Leucuşeşti.

Localnicul, băut bine, i-a reproşat primarului că nu l-a racordat la reţeaua de alimentare cu apă a localităţii şi, pentru că edilul a încercat să nu intre în polemică cu acesta, scandalagiul l-a lovit pe primar cu pumnul, în zona feţei.

Imediat după ce l-a lovit pe edil, localnicul s-a urcat în maşină şi a plecat, fiind prins pe drum de către poliţişti, după ce primarul a cerut ajutor prin 112.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat pentru MEDIAFAX primarul a primit o lovitură în zona feţei de la bărbatul beat, după care acesta s-a urcat în maşină şi a plecat, fiind prins apoi de poliţişti. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest şi avea o alcoolemie de 1,16 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii i-au făcut dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, fiind sesizat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, care va face cercetări pentru ultraj.