Cod galben de ploi şi inundaţii. Vezi harta cu zonele afectate
Meteorologii au emis o avertizare cod galben valabilă de vineri, ora 12.00, şi până sâmbătă, ora 18.00, când vremea va deveni instabilă în toată ţara şi vor fi averse cu caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice şi izolat de grindină.
Cod galben de ploi şi inundaţii. Vezi harta cu zonele afectate (Imagine: Andreea Blanatui/Mediafax Foto)
Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul menţionat vremea va deveni instabilă în toate regiunile.
Astfel, se vor înregistra averse cu caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice şi izolat de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 70 l/mp, iar vântul se va intensifica şi trecător va avea aspect de vijelie.
În prima parte a intervalului, regiunile cele mai afectate vor fi cele din nord-vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi zona montană, apoi cele din jumătatea de est.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Hidrologii au instituit avertizare de Cod galben, începând de vineri, ora 18.00, până duminică, ora 13.00, anunţând inundaţii ale râurilor Olt, Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, Putna si Bârlad.
"Având în vedere situaţia hidrologică actuală şi precipitaţiile cu caracter torenţial prognozate pentru următoarele 24 - 48 ore se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi râuri necadastrate cu efect de inundaţii locale şi creşteri de niveluri cu depăşiri ale cotelor de atenţie", informează Institutul Naţional de Hidrologie.
Astfel, hidrologii au institutit Cod galben începând de vineri, ora 18.00, pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa, Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş (Maramureş şi Satu Mare), Crasna, Barcău superior (Sălaj şi Satu Mare) şi începând de sâmbătă, ora 3.00, bazinele superioare şi mijlocii ale râurilor: Olt (Harghita, Covasna şi Braşov), Suceava, Moldova şi Bistriţa (Suceava şi Neamţ), Trotuş (Harghita şi bacău), Putna (Vrancea) şi Bârlad (Iaşi, Vaslui şi Galaţi).
Hidrologii adaugă faptul că aceste fenomene se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai râurilor şi pe cursurile de apă necadastrate.
Totodată, în cursul de sâmbătă vremea se va răci accentuat în întreaga ţară.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO