Cod galben de vânt şi ceaţă în patru judeţe

Publicat: 30 10. 2018, 08:22
Actualizat: 30 08. 2021, 20:23

Sunt sub atenţionare cod galben de vânt judeţele Sibiu, Caraş-Severin şi Timiş.

În Sibiu, la munte, vor fi intensificări ale vântului care la rafală vor atinge 75 – 80 de kilometri pe oră, atenţionarea fiind în vigoare până la ora 9.00.

În judeţele Caraş-Severin şi Timiş, se vor semnala intensificări ale vântului care vor atinge la rafală 55 -65 de kilometri pe oră, iar la munte 75-80 de kilometri pe oră. În cele două judeţe se vor semnala şi ploi cu caracter de aversă. Atenţionarea cod galben pentru cele două judeţe fiind în vigoare până la ora 14.00.

Pe de altă parte, mai multe localităţi din judeţul Suceava sunt, până la ora 10, sub cod galben de ceaţă, care determină scăderea vizibilităţii sub 200 de metri, iar izolat sub 50 de metri.