- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
COD GALBEN DE VREME REA: Ploi, ninsori şi vânt puternic. 20 de judeţe vor fi afectate. Cum va fi vremea de Florii
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de vreme rea pentru intervalul 8 aprilie ora 18:00 - 9 aprilie ora 15:00, când se vor produce ploi, lapoviţă, ninsori şi vânt puternic în 20 de judeţe ale ţării. Potrivit avertizării transmise vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie, vremea se va răci accentuat în toată ţara.
COD GALBEN DE VREME REA: Ploi, ninsori şi vânt puternic. 20 de judeţe vor fi afectate (Imagine: Sebastian Sascau/Mediafax Foto)
În Transilvania, Moldova şi în zona montană, în seara zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
"Vântul va avea intensificări cu viteze de peste 60 km/h, îndeosebi în estul ţării, şi de peste 80...90 km/h la munte", se arată în avertizarea transmisă de meteorologi.
De asemenea, duminică vor fi ploi însemnate cantitativ la munte, precum şi în centrul şi estul ţării, local putând depăşi 20 - 25 de litri pe metru pătrat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Putin îl felicită pe Trump pentru alegerea sa ca președinte al SUA. Liderul rus vorbește despre Noua Ordine Mondială: „Lumea are nevoie de Rusia”
-
Războiul din Ucraina, ziua 989. Putin spune că propunerile lui Trump privind Ucraina merită atenţie / SUA vor trimite Kievului 6 miliarde de dolari în ajutor militar până la finalul mandatului lui Biden
-
Vreme schimbătoare în România până în prima parte a lunii decembrie
-
Klaus Iohannis participă la reuniunea informală a Consiliului European de la Budapesta
Avertizarea cod galben este valabilă pentru judeţele Maramureş, Suceava, Botoşani, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Neamţ, Iaşi, Mureş, Bacău, Vaslui, Sibiu, Braşov, Covasna, Vrancea, Galaţi şi parţial în Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău.
Sâmbătă
Vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi va ploua, ziua pe arii extinse în nordul, centrul şi estul ţării şi izolat în rest, iar spre seară şi noaptea în jumătatea de vest a teritoriului. Vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. În zona montană înaltă, trecător, precipitaţiile vor fi mixte. Temperaturile maxime, în uşoară scădere faţă de ziua precedentă în nordul şi centrul ţării, se vor încadra între 14 şi 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade.
La munte, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi va ploua ziua pe arii extinse în Carpaţii Orientali şi local în restul zonelor montane, iar noaptea mai ales în Munţii Banatului şi Carpaţii Meridionali. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi vor fi însoţite de descărcări electrice. Cantităţile de apă vor fi izolat mai însemnate. În zona înaltă, în a doua parte a intervalului, trecâtor vor fi şi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în timpul averselor. Temperatura aerului va continua să scadă uşor.
La Bucureşti, cerul va fi temporar noros şi, mai ales în cursul zilei, vor fi ploi slabe de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 21...22 de grade, iar cea minimă de 9...10 grade.
Duminică
Vremea se va răci în toate regiunile. Ziua cerul va fi mai mult noros şi va ploua în jumătatea de est a teritoriului şi pe arii mai restrânse în rest. Cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 30 l/mp. În cursul nopţii cerul se va degaja treptat în regiunile vestice, iar precipitaţiile, în restrângere spre est şi sud-est, se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în cea mai mare parte a Transilvaniei şi Moldovei. În zona de munte vor predomina ninsorile şi vântul va sufla tare. Intensificări ale vântului se vor semnala temporar şi în celelalte regiuni, cu viteze mai mari în sudul ţării. Temperaturile maxime se vor situa de la 5...6 grade în nordul şi centrul ţării până în jurul valorii de 18 grade în sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 5 grade. Spre dimineaţă vor fi condiţii de formare a gheţuşului, iar în jumătatea de nord-vest a ţării şi izolat în zonele deluroase din restul teritoriului se va produce brumă.
La munte, vremea se va răci. Ziua cerul va fi mai mult noros şi vor cădea precipitaţii mixte, pe arii extinse în Carpaţii Meridionali şi Orientali şi local în cei Occidentali. În cursul nopţii cerul se va degaja treptat în masivele vestice, iar precipitaţiile vor fi în restrângere. Vântul va avea intensificări locale.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO