Prima pagină » Social » Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din Suceava. Cod galben pe râuri din 27 de judeţe

Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din Suceava. Cod galben pe râuri din 27 de judeţe

Hidrologii au instituit cod portocaliu de inundaţii pe râuri din judeţul Suceava, până miercuri dimineaţă. Pe alte râuri din 27 de judeţe există avertizări cod galben de inundaţii, în vigoare până miercuri.
Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din Suceava. Cod galben pe râuri din 27 de judeţe

Codul portocaliu a fost emis pentru perioada marţi ora 16.20 – miercuri ora 6.00 pe râurile mici din bazinele hidrografice Moldova – bazin superior aferent amonte S.H. Gura Humorului, judeţul Suceava.

Fenomenele se pot produce cu intensitate şi probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice Moldoviţa – bazin superior şi mijlociu, Suha.

Sunt prevăzute scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de inundaţie.

De asemenea, marţi au fost emise mai multe coduri galbene de inundaţii pentru râuri din judeţele Harghita, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Cluj, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Arad, Maramureş, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Covasna, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Suceava, Iaşi, Vaslui, Galaţi şi Botoşani. Aici, hidrologii anunţă scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

Majoritatea avertizărilor cod galben de inundaţii este în vigoare până miercuri dimineaţă.