COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol: Mai multe localităţi au rămas fără curent electric. Zonele afectate

Peste 22.000 de consumatori abonaţi ai companiei CEZ din 15 localităţi ale judeţului Argeş nu au curent electric, sâmbătă dimineaţă, din cauza viscolului care a avariat zeci de puncte de transformare operate de CEZ, echipele de intervenţie aflându-se pe teren pentru remedierea defecţiunilor.. Aproximativ 4.000 de locuinţe din judeţul Ilfov nu au avut energie electrică vineri seară, începând cu ora 22.00.

Urmărește
728 afișări
Imaginea articolului COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol: Mai multe localităţi au rămas fără curent electric. Zonele afectate

COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol: Mai multe localităţi au rămas fără curent electric. Zonele afectate (Imagine: Shutterstock)

Un număr de 22.580 de consumatori din 15 localităţi ale judeţului Argeş nu sunt alimentaţi cu energie electrică, sâmbătă dimineaţă, în urma avariilor produse de vântul puternic pe reţeaua de alimentare cu energie electrică operată de compania CEZ, a declarat corespondentului MEDIAFAX prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare.

Potrivit acestuia, 66 de puncte de transformare din mai multe zone ale judeţului au fost avariate din cauza viscolului, echipele de intervenţie ale CEZ aflându-se pe teren şi încercând să remedieze defecţiunile. Cele mai afectate localităţi sunt situate în zonele de sud şi est ale judeţului. Astfel, în zona localităţilor Poiana Lacului, Vedea, Bărăşti şi Cocu aproximativ 8.500 de consumatori nu au curent electric, în timp ce în zona localităţilor Topoloveni, Leordeni şi Bogaţi aproximativ 5.250 de abonaţi ai CEZ au rămas fără electricitate din cauza avariilor survenite pe reţeaua de alimentare.

De asemenea, viscolul a afectat punctele de transformare care asigură alimentarea cu energie electrică în localităţi precum Stolnici, Hârşeşti, Bârla, Mozăceni, Slobozia (Argeş), Ştefan cel Mare şi Mioarele.

Din cauza viscolului, este afectat şi traficul rutier în judeţul Argeş, centrul Infotrafic anunţând că circulaţia pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti a fost închisă din cauza vizibilităţii reduse sub 20 de metri. Pe drumurule naţionale din judeţ se circulă în condiţii de iarnă, traficul fiind dificil pe D 65 din cauza zăpezii viscolite.

Aproximativ 4.000 de locuinţe din Ilfov, fără energie electrică vineri seară

Aproximativ 4.000 de locuinţe din judeţul Ilfov nu au avut energie electrică vineri seară, începând cu ora 22.00, din cauza căderilor de zăpadă şi a viscolului, cea mai mare parte a defecţiunilor fiind remediate o oră mai târziu, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov.

Accesul la energie electrică a fost întrerupt pentru aproximativ 4.000 de abonaţi din localităţile Berceni, Vidra, Copăceni, Vârteju şi Bragadiru.

Cea mai mare parte a defecţiunilor au fost remediate în jurul orei 23.00 de către trei echipe de la Enel, sâmbătă dimineaţa rămânând afectaţi aproximativ 1.000 de consumatori din localităţile Vârteju, Bragadiru şi Copăceni şi lucrându-se în continuare pentru remedierea tuturor defecţiunilor.

Sâmbătă, la ora 6.30, în judeţul Ilfov nu existau locuinţe sau grupuri de locuinţe izolate din cauza viscolului sau a zăpezii, mai informează ISU Ilfov.

Bucureştiul şi zece judeţe din sudul ţării sunt, de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 18.00, sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol, alte 16 judeţe fiind avertizate cu cod galben.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici