Prima pagină » Meteo » Cod portocaliu de vijelie în Capitală

Cod portocaliu de vijelie în Capitală

Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de vreme rea în Capitală, valabilă miercuri, între orele 19.10 şi 20.10.
Cod portocaliu de vijelie în Capitală
Gabriel Pecheanu
24 iul. 2024, 19:11, Social

Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de vreme rea în Capitală, valabilă miercuri, între orele 19.10 şi 20.10.

„Averse torenţiale care vor acumula 25…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină”, potrivit avertizării.

Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert în care bucureştenii sunt sfătuiţi să evite deplasările şi să ia măsuri de adăpostire şi autoprotecţie.

Pompierii au transmis recomandări:

„Vă recomandăm să respectaţi următoarele măsuri preventive:
– evitaţi adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie;
– sistaţi activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime;
– închideţi ferestrele locuinţelor şi altor categorii de construcţii;
– nu atingeţi stâlpii sau conductoarele de electricitate căzute la pământ”, potrivit ISUBIF.

 
Meteorologii au emis avertizări Cod portocaliu şi pentru judeţul Ilfov, valabilă până la ora 20.10, dar şi pentru unele localităţi din judeţul Constanţa, respectiv Medgidia, Murfatlar, Mihail Kogălniceanu, Cobadin, Cogealac, Nicolae Bălcescu, Mircea Vodă, Crucea, Peştera, Ciocârlia, Deleni, Saligny, Pantelimon, Târguşor, Siliştea şi Grădina, valabilă până la ora 20.00.