În intervalul menţionat, în zona de munte va continua să ningă, iar stratul de zăpadă nou depus va fi pe arii restrânse consistent. Vântul va avea intensificări viscolind şi spulberând zăpada, cu rafale ce vor depăşi 70 km/h şi 100 km/h pe crestele înalte, îndeosebi ale Munţilor Banatului, Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.
Mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă, 7 decembrie, intensificări temporare ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, dar la cote mai reduse (de 55…60 km/h) şi cu precădere în regiunile sudice, sud-vestice şi nord-estice.
Avertizarea cod galben de ninsori şi viscol a fost emisă pentru judeţele Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Covasna, Braşov, Mureş, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Cluj şi Bihor.
Judeţele Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Cluj, Bihor au fost şi vineri sub avertizare cod galben de ninsori şi viscol.