Codul roşu se extinde în mai multe judeţe din Moldova

Publicat: 30 09. 2024, 06:52
Actualizat: 30 09. 2024, 06:54

Potrivit avertizării ANM „va ploua, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp.” În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantităţi de 50 l/mp.

Sunt vizate zona de munte a judeţului Bacău unde se află localităţile Moineşti, Comăneşti, Târgu Ocna, Dărmăneşti, Dofteana, Oituz, Balcani, Poduri, Asău, Agăş, Ghimeş-Făget, Slănic-Moldova, Berzunţi, Zemeş, Bârsăneşti, Măgireşti, Palanca şi Brusturoasa. Tot în judeţul Bacău ar putea ploua la Mănăstirea Caşin şi Măgireşti.

Cod roşu este şi în judeţul Neamţ în localităţile Piatra-Neamţ, Borleşti, Piatra Şoimului, Dumbrava Roşie, Pângăraţi, Tarcău, Tazlău, Dămuc, dar şi în judeţul Vrancea la Câmpuri şi Soveja.

Avertizarea cod roşu este valabilă luni până la ora 7.00.