Cojocaru (BCR): Eliminarea pazei umane, o măsură corectă, băncile nu trebuie să devină câmp de luptă

Măsura luată în urmă cu un an privind renunţarea la paza umană a fost corectă, deoarece astfel se pot evita situaţiile în care agresorii să intre în altercaţii cu paznicii, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al BCR, Cornel Cojocaru, referindu-se la jaful de la o unitate bancară din Bucureşti.

Urmărește
3 afișări

Corneliu Cojocaru a precizat că personalul a respectat întocmai procedurile, iar butonul de panică a fost acţionat conform acestora.

Reprezentantul BCR a spus că măsura renunţării la paza umană, luată în urmă cu un an şi făcută publică atunci, s-a dovedit a fi una bună, deoarece astfel se pot evita situaţiile în care paznicul să fie agresat de către atacatori, iar "bancă să se transforme într-un câmp de luptă".

"Am renunţat la pază umană pentru că e inutilă. Nu avem pază. Am eliminat paza şi am făcut public acest lucru. Cea mai bună cofirmare că a fost o măsură corectă este că am eliminat situaţiile în care băncile să se transforme în câmpuri de luptă, am evitat altercaţiile într-un spaţiu limitat", a spus Cornel Cojocaru, care a adăugât că nicio persoană nu a fost rănită.

Cojocaru a spus că la luarea aceste măsuri s-au respectat întocmai normele de siguranţă şi toate procedurile, care au fost aprobate de poliţie.

"Poliţia a recomandat paza umană, dar este doar o recomandare pe care Poliţia poate să o facă", a susţinut Cojocaru.

El s-a referit şi la măsura de limitare a numerarului existent în unităţi, pe care a apreciat-o de asemenea utilă, precizând că în urma jafului de joi au fost furate "câteva mii de euro".

Un jaf a avut loc, joi, la ora 10.10, la o unitate bancară a BCR din zona Constantin Brâncoveanu, din Bucureşti.

Agresorul a intrat în bancă, având în mână un obiect care ar fi putut fi o armă, nefiind încă stabilit dacă aceasta era una adevărată sau de jucărie, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.

Bărbatul a intrat în bancă, le-a ameninţat pe trei angajate, dintre care două casiere, a luat o sumă de bani şi a fugit, a spus Sarca.

După ce agresorul a părăsit unitatea bancară, femeile au acţionat butonul de panică şi au apelat serviciul 112.

Diana Sarca a precizat că la unitatea respectivă a fost derulat un control în urmă cu două săptămâni şi s-a recomandat să se asigure şi paza umană, în bancă existând doar camere de luat vederi.

Nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului.

Agresorul ar putea fi un tânăr, care în prezent este căutat de echipaje de poliţie.

Banca Comercială Română (BCR) va implementa un nou sistem de securitate a sucursalelor băncii, prin reducerea plafoanelor de numerar existente în unităţi, monitorizarea acestora prin sisteme de securitate, camere video şi patrule mobile, înlocuind astfel paza umană permanentă, a comunicat BCR, în 18 aprilie 2010.

În cadrul noului program, protecţia şi supravegherea unităţilor BCR se face prin intermediul unor sisteme de securitate şi camere de luat vederi, precum şi prin echipaje mobile de securitate cu rol de patrulare. Echipajele sunt asigurate de companii de securitate profesioniste, timpii de intervenţie fiind reduşi semnificativ, conform pre-testelor efectuate, a arătat atunci banca.

"BCR înlocuieşte astfel paza umană permanentă a unităţilor sale cu sisteme avansate de securitate şi supraveghere precum şi patrule de securitate mobile, reducând în acelaşi timp atractivitatea unităţilor pentru potenţiali agresori prin dimininuarea semnificativă a numerarului disponibil în cadrul acestora", potrivit comunicatului trabsmis în urmă cu un an de BCR.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici