Doru Viorel Ursu, avocatul victimelor şi familiilor victimelor din Clubul Colectiv, s-a prezentat, miercuri, la Parchetul General, pentru că urma să fie audiat, în calitate de martor, fostul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. Fostul demnitar nu s-a prezentat, invocând motive personale.
„Am fost ieri (marţi – n.r.) când, în sfârşit, s-a prezentat domnul Raed Arafat. Astăzi (miercuri – n.r.) am venit pentru că fusese citat domnul Bănicioiu (Nicolae Bănicioiu – fost ministru al Sănătăţii – n.r.), care, din motive personale, nu poate veni. Ok. Am solicitat, atunci, să fie adus cu mandat de aducere, că aşa zice legea. (…) Nu îi comentez gesturile domnului, că se manifestă o senzaţie de teamă de câteva săptămâni pentru că cineva trebuie să răspundă şi nu doi pompieri şi trei graficieni”, a spus Doru Viorel Ursu, avocatul familiilor şi victimelor tragediei din Clubul Colectiv.
Marţi a fost audiat şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, după ce procurorii Parchetului General au deschis un dosar deschis ca urmare a plângerii părinţilor victimelor şi supravietuitorilor tragediei de la Colectiv, care au acuzat autorităţile de neglijenţă şi ucidere din culpă.
În 30 octombrie 2019, se vor împlini 4 ani de la tragedia din clubul bucureştean Colectiv. În urma incendiului, au murit la faţa locului 26 de persoane, iar apoi mulţi dintre răniţii internaţi, numărul victimelor ajungând atunci la 64. Printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei erau artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi. Ulterior, la un şi 9 luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanţul total la 65.
De asemenea, zeci de persoane încă se află sub tratament pentru a-şi îngriji rănile.