Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, joi, la ora 14.00, o vizită la primul centru de vaccinare drive-through din Bucureşti, situat în Piaţa Constituţiei, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Centrul funcţionează între orele 8.00-20.00 şi are patru fluxuri, iar vaccinul administrat va fi cel produs de compania Pfizer.
Cei care vor să se vaccineze trebuie să se prezinte doar cu actul de identitate şi chestionarul de triaj care poate fi completat înainte de prezentare. Vaccinarea se face fără programare, iar datele persoanelor vaccinate vor fi introduse în Registrul Electronic Naţional de Vaccinare.
Primul centru de tip drive-through a fost deschis în data de 24 aprilie la Deva, în Hunedoara. După două zile, a fost deschis al doilea centru de tip drive-through din România, în Cluj, iar miercuri a fost deschis cel de-al treilea centru în Arad.