Coloane de maşini de 8 kilometri, la intrarea în Ploieşti dinspre Bucureşti

Traficul rutier pe DN1, la intrarea în Ploieşti dinspre Bucureşti, se desfăşura cu dificultate vineri seară, sute de turişti care se îndreptau dinspre Capitală spre Valea Prahovei alegând să traverseze Ploieştiul pentru a evita restricţiile de pe centura de vest a municipiului.

Urmărește
32 afișări
Imaginea articolului Coloane de maşini de 8 kilometri, la intrarea în Ploieşti dinspre Bucureşti

Coloane de maşini de 8 kilometri, la intrarea în Ploieşti dinspre Bucureşti

Reprezentanţii Poliţiei Rutiere Prahova au informat că pe centura de vest a municipiului Ploieşti, la kilometrul 54 şi la kilometrul 62 al DN1 se fac lucrări de reparaţii, motiv pentru care, în zonele respective, pe distanţe de câte 500 de metri, circulaţia se desfăşoară pe o singură bandă pentru ambele sensuri, cea de-a doua bandă de mers fiind impracticabilă.

Acesta este motivul pentru care sute de turişti care se îndreaptă dinspre Capitală către staţiunile de pe Valea Prahovei preferă să traverseze municipiul Ploieşti în loc să circule pe şoseaua de centură a acestuia. În aceste condiţii, la intrarea în Ploieşti, coloana de maşini se formează pe ambele benzi ale sensului de mers, iar viteza maximă cu care se circulă este de 30 de kilometri pe oră.

Turiştii care se vor întoarce în Bucureşti dinspre Valea Prahovei duminică şi vor alege această rută vor fi nevoiţi să intre pe străzile laterale din Ploieşti, întrucât Bulevardul Independenţei, una dintre principalele artere ale municipiului, este închis circulaţiei rutiere în fiecare duminică pe perioada verii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici