Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei, pe DN1, pe Valea Prahovei, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie.
Pe sensul de mers către Bucureşti există coloane de maşini între Predeal şi Buşteni, iar în sens invers între Sinaia şi Buşteni şi între Azuga şi Predeal.
Şoferii sunt sfătuiţi să păstreze o distanţă suficientă în mers şi să nu se angajeze în depăşirea coloanelor.
Cei aflaţi în tranzit între Braşov şi Ploieşti sunt sfătuiţi să folosească ruta alternativă DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti.