Prima pagină » Social » Direcţiile agricole trebuie să trimită până la 15 iulie documentaţia pentru culturile calamitate

Direcţiile agricole trebuie să trimită până la 15 iulie documentaţia pentru culturile calamitate

Ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeş, a solicitat direcţiilor agricole judeţene să trimită documentaţia pe baza căreia vor fi acordate despăgubiri pentru culturile calamitate până cel târziu pe 15 iulie, pentru ca plăţile să fie operate până la 31 iulie.
21 iun. 2007, 11:46, Social

"Pentru a veni în sprijinul producătorilor agricoli în vederea reluării ciclului de producţie pentru anul agricol 2007-2008, veţi lua măsurile ce se impun ca documentaţia pentru acordarea despăgubirilor să fie transmisă la MADR (Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – n.r.) cât mai urgent posibil, dar nu mai târziu de 15 iulie 2007, astfel ca plata despăgubirilor să se poată realiza până la data de 31 iulie 2007", potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, care include solicitarea ministrului adresată direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală.

Guvernul a declarat, miercuri, stare de calamitate naturală în agricultură pentru zone afectate de secetă din 34 de judeţe: Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Teleorman, Tulcea, Bucureşti, Bacău, Botoşani, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Vrancea, Arad, Maramureş, Satu Mare, Timiş, Bihor, Alba, Cluj, Hunedoara, Mureş, Sălaj şi Covasna.