Alexandru Bălan, managerul fabricii din Mârşa, a declarat, miercuri, că a avut discuţii cu reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Sibiu pentru a produce obiecte vestimentare, însă, deocamdată, nu are material de lucru.
„Am purtat o discuţie la spitalul din Sibiu, dar şi cu alţi factori de decizie. Noi ne-am arătat disponibilitatea de a converti şi adapta o parte a producţiei noastre pentru obiecte vestimentare de protecţie pentru domeniul medical. Din păcate însă, până când vom putea începe o eventuală producţie de acest fel, mai avem de aşteptat, din cauza furnizorului de material, aflat momentan în imposibilitatea de a face faţă foarte repede comenzilor primite”, a spus Bălan.
Acesta a precizat că nu poate oferi un termen până la care ar putea produce capişoane şi halate pentru domeniul medical, dar că există „capacitate deplină de a face faţă şi acestei provocări”.