COMENTARIU Lelia Munteanu: Denii

Leagă-ţi năframa, podul se ridică. Desferecăm anastasimatare. În lumea asta jalnică şi mică, deodată vine Săptămâna Mare.

Se-afumă ziua, soarele apune. În candelă se gată untdelemnul ca-n pilda cu fecioarele nebune. Prinţul Privirii ne arată semnul.

O iau tăcut în urma dumitale, să nu mă rătăcesc. Să nu se vadă: la oiştea nevredniciei mele, am înhămat credinţă şi tăgadă.

Şi-abia aştept să trecem înc-o veghe, în lumea asta strâmtă şi peltică înfăşurată-n purpură şi zeghe. Să mergem iar la Denii. Hai, bunică…