„Fiii lacrămilor tale" e cea mai mai frumoasă priceasnă. O aud în mintea mea şi încerc, cu câtă credinţă am, să o cobor în inimă.
O aud, aşa cum se cânta la noi. Din oastea vocilor (pe fiecare le recunosc şi astăzi) se întrupează, ca în ape amare, glasul bunicii.
Multă vreme am crezut că priceasna aceasta a fost ruptă, vers cu vers, din sufletul poporului binecredincios şi purtată ca praporii dintr-un veac în altul. Aşa şi este, dar trebuie să ştiţi că are un autor - ieromonahul Gavril Sălăgeanu, care din altarul mănăstirii greco-catolice din Bixadul Maramureşului a ajuns în beciurile Securităţii. (Ultimul stareţ, părintele Gheorghe Marina, a compus melodia). Au trecut aproape trei sferturi de secol de atunci, nu vreau să picur sarea lacrimilor pe răni care nu s-au închis încă.
Există cel puţin o sintagmă în textul pricesnei (cântată de credincioşi şi în pelerinaje), care trimite la greco-catolicism: Steaua Mării (Stella Maris, numele Fecioarei, călăuzitoarea spre Hristos).
Pietatea populară a adăugat, la sfârşitul fiecărui refren, un nod strâns între credinţă şi naţie („Vino, Maică, iară,/ nu lăsa să piară/ ţara şi poporul,/ turma şi păstorul").
„O, Măicuţă Sfântă
te rugăm fierbinte,
să ne-asculţi de-a pururi
marea rugăminte:
Nu lăsa, Măicuţă,
să pierim pe cale,
căci noi suntem fiii
lacrămilor tale.
Vino, Maică, iară,
nu lăsa să piară
ţara şi poporul,
turma şi păstorul.
Când plângeai sub cruce
Maică-ndurerată,
te-am primit de Mamă,
noi şi lumea toată.
Călători pe-o mare
veşnic tulburată,
noi ne-am pus în tine
şi nădejdea toată.
Tu eşti Steaua Mării
şi ajuţi s-o treacă;
dintre câţi te roagă,
nimeni nu se-neacă.
Fă să-ţi batem zilnic
la miloasa-ţi poartă,
câtă vreme-n lume,
valuri ne mai poartă.
Iar când nori şi ceaţă
înnegri-vor zarea,
vino tu, Măicuţă,
să ne-arăţi cărarea.
Să conduci luntriţa
printre stânci şi valuri,
să ne scoţi la portul
veşnicilor maluri.
O, Măicuţă Sfântă,
cea mai scumpă floare,
fă din şir de lacrimi
dalbe lăcrămioare.
Scapă-ne de patimi
şi de pofte rele,
şi ne schimbă-n mândre
mărgăritărele.
Să ne duci cu tine
unde calea-ţi duce,
să ne dai în ceruri
Fiului tău dulce.
Şi să-i spui, Măicuţă,
c-aste floricele
le-au făcut să crească
chinurile grele.
Şi cu ale tale
lacrimi de sub cruce;
tu le eşti, Măicuţă,
Maica cea mai dulce.
Inima-i Preasfântă
mângâios ne-o strânge;
va uita de patimi,
mai mult nu va plânge.
Noi, cuprinşi de-o pace
fără de hotară,
lăuda-te-om veşnic
Pururea Fecioară.
Şi nu lăsa, Măicuţă,
să pierim pe cale,
căci noi suntem fiii
lacrămilor tale.
Vino, Maică, iară,
Nu lăsa să piară
ţara şi poporul,
turma şi păstorul".
Există un fior filocalic în felul în care se cuminecau femeile acestea în biserica greco-catolică din Ieud, înaintând spre „portul veşnicelor maluri", în 2013, înainte cu şapte ani buni de izbucnirea molimei:
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici