COMENTARIU: Mânia din colivia de oţel a Finanţelor

A fost stupoarea în faţa unor petice de hârtie, ce i-a aruncat în agonia grijilor zilei de mâine, la fel ca pe alţii, mult mai expuşi şi atinşi de intemperiile unei guvernări proaste. Când uimirea s-a întins, oamenii au explodat la uşa cenuşiului ministru Ialomiţianu. Depăşit de situaţie şi mestecând clişee sacadate, şeful cenuşiu al "oamenilor negri" a ţinut-o într-o năuceală şi a umblat de colo-colo cu un rictus uitat în colţul gurii, sub protecţia unor cetăţeni vânjoşi, care i-au apărat propria neputinţă.

Forţa răzvrătirii din fortăreaţa Finanţelor s-a hrănit nu doar din perpetuarea surprizei că nu s-a stins după noaptea albă a două sute de oameni, ci şi din faptul că s-a propagat cu o viteză mare, a cuprins locuri neaşteptate şi a avut efecte vizibile.

A mai venit şi din faptul că revolta s-a întreţinut din disperările şi hotărârile fiecărui combatant de a-şi vinde scump pielea. Acest front de deznădejdi individuale, care s-a tot lărgit, a avut un potenţial de temut, mai tare decât al trecutului protest al "uniformelor". Acela s-a consumat convenţional, cel prezent a avut o simptomatologie nouă, poate şi pentru că îndârjirea oamenilor a fost fără drept de apel, surdă la compromisuri. Pur şi simplu ei au acceptat cu greu promisiunile care li s-au făcut.

În sfârşit, o altă sursă de "benzină" a fost incapacitatea jenantă a Guvernului de a comunica dintr-un început cu răzvrătiţii, în general de a comunica sub presiune. Oţărârile lui Boc şi ale colegului său de la Finanţe au arătat, din nefericire - a câta oară? - că ei şi alţii ca ei sunt corijenţi la putinţa de a empatiza. În niciun caz nu empatizezi cocoţat pe un scaun, de nevoie, încolţit, ci ca un exerciţiu zilnic, de normalitate.

Indiferent cum şi când se va stinge sau eventual reaprinde mânia oamenilor de la Finanţe este foarte probabil să se multiplice oricând, cu alte personaje colective, căci succesul său deja a dat motiv de gândire, de acţiune. Sigur şi de "gelozeli" pe reuşita "oamenilor negri".

(Comentariu realizat de Indira Crasnea).