COMENTARIU: Plătind cu suflete fără nume

Câte o mână de carne chinuită - cu încheieturi de păpuşă în care s-a topit brăţările de identificare - pe care mâinile chirurgilor-vrăjitori încearcă să o arunce spre viaţă sau pe care o văd neputincioşi ducându-se spre neant. Se luptă sau se sting atât de solitari, cu părinţi însinguraţi şi frânţi în disperare, în timp ce lumea îşi urmează cursul nepăsătoare. În alte maternităţi, probabil, au venit pe pământ copiii pe care hazardul sau un dram de noroc i-au "programat" să-şi înceapă existenţa un pic mai încolo de seara groazei de la Giuleşti.

La o noapte după, personaje înşirate după microfoane se felicită reciproc pentru "mobilizarea exemplară" post-tragedie. Se feresc însă să vorbescă prea mult despre ce s-a întâmplat înăuntrul zidurilor. Inevitabila vânătoare a vinovaţilor este făcută de poliţişti, procurori şi cei dinăuntrul spitalului, cu ancheta administrativă. Parcă e un fel de zădărnicie în această agitaţie post-factum, banalizată în ţara lui "după". Trăim în refugii paseiste şi mai tresărirm doar animaţi de nenorociri. Între uitatul înapoi şi elanuri temporare, nu ştim să ne orânduim un prezent normal. Prin ceea ce se numeşte tehnic şi rece "prevenire". Prin reguli şi mecanisme care să împiedice metamorfoza funestă a începuturilor de viaţă în numere la rubrica "decese".

Tatăl micului Sebastian Lungu -nefericitul şi cunoscutul caz "Sebastian" - spunea că atunci când se împinge în faţă vinovăţia sistemului de fapt nu mai este nimeni de vină. De fiecare dată se activează vina colectivă şi feluritele omerte, două metode verificate de autoprotecţie. A vorbi de responsabilităţi individuale suna a blasfemie.

Atunci ce poţi gândi când azi s-a spus că a funcţionat sistemul şi că a fost o demonstraţie de "a-ţi face datoria" ? Da, a funcţionat exemplar "armata roşie" a lui Arafat, cea care limitează pagubele produse de mecanismele bolnave. Fondul durerii nu se rezolvă de către medicina de urgenţă, care este medicina situaţiilor speciale şi care se opreşte la poarta spitalului. Normalitatea spitalului cine o instituie, păstrează şi administrează?

Sub presiunea momentului se vor găsi şi în cazul "Giuleşti" vini individuale: asistenta, electricianul, priza, cablul cârpit de la aerul condiţionat.

"Accident teribil, una dintre cele mai negre tragedii din istoria sistemului sanitar românesc", aşa a încadrat Cseke Attila oroarea serii de 16 august. Nu suficient de teribil şi de negru, ca ministrul să spună că, poate un minut, s-a gândit la demisie. Nu pentru că nişte oarecare parlamentari i-au cerut-o. Ci pentru că, un minut sau mai mult, a avut o revoltă a conştiinţei şi o asumare profundă de responsabilitate.

Comentariu de Indira Crasnea, indira@mediafax.ro.