Americanii nu au nicio îndoială: conform Pentagonului, racheta a fost trasă de ruşi. Potrivit experţilor, ar fi o rachetă sol-sol Tochka-U, cu o rază de acţiune de 120 de kilometri. Oficial, ruşii ar fi retras-o cu câţiva ani în urmă.
Această împrejurare a permis Moscovei să atribuie responsabilitatea adversarilor. Kievul a susţinut iniţial că dispozitivul era un Iskander mai modern, parte a arsenalul rusesc. Pe o componentă se află şi „dedicaţia”, în chirilic „pentru copii”, adică un atac direct asupra copiilor sau o ripostă, un răspuns pentru ceea ce a făcut adversarul copiilor. Mesajul nu este neobişnuit pe câmpurile de luptă: adesea, pe bombe apar graffiti, insulte, fraze adresate inamicului, de parcă ar fi semnale ale triburilor.
Tochka, transportat cu vehicule pe roţi, a fost dezvoltat de ruşi la mijlocul anilor 1970 şi a apărut pe mai multe fronturi, în Siria şi Yemen, pentru a oferi câteva exemple. Poate fi echipat şi cu focoase neconvenţionale (chimice sau nucleare). Pentru unii, racheta ar fi trasă din zona separatistă Şahtarsk.
Iar istoria aduce o altă controversă în Ucraina. Pe 17 iulie 2014, o astfel rachetă a distrus avionul MH17 al Malaysia Airlines, cu destinaţia Amsterdam spre Kuala Lumpur, în timp ce survola regiunea Hrabove din Doneţk. Numărul deceselor a fost de 298. Investigaţiile efectuate de olandezi au acuzat miliţiile pro-ruse. Separatiştii au negat întotdeauna.