Masca devine obligatorie, de miercuri, în toate localităţile din judeţul Argeş, după ce autorităţile au ajuns să raporteze 100 de cazuri noi de COVID-19 în fiecare zi. Şi programul teraselor va fi restricţionat, a anunţat, marţi, prefectul de Argeş, Emanuel Soare.
Fiecare persoană care are peste 5 ani va fi obligat să poarte mască, de miercuri, pe stradă şi în locurile publice sau private unde sunt mai mult de două persoane, a anunţat, marţi, prefectul Argeşului, Emanuel Soare, într-o conferinţă de presă, după ce a avut loc şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de UIrgenţă. Măsura a fost luată după ce, în Argeş, au fost raportate, zilnic, în ultimele zile, circa 100 de cazuri noi de COVID-19.
„Amenzile sunt cele prevăzute de legislaţia în vigoare, de la 500 de lei până la 2.500 de lei. Se vor aplica amenzile în cuantum maxim pentru că suntem conştienţi că în acest moment trebuie să schimbăm modul în care insistăm asupra măsurilor care trebuie respectate şi asupra modului în care înţelegem că trebuie să le adoptăm. Scopul nostru este ca din acest moment fiecare cetăţean să respecte regulile, să poarte masca şi să respecte distanţa fizică. (…) Toate deciziile intră în vigoare din momentul acesta, cu excepţia obligativităţii purtării măştii, care va intra în vigoare de mâine dimineaţă (miercuri – n.r.)”, a spus prefectul.
Întrebat pentru ce perioadă va fi în vigoare obligativitatea purtătorii măştii, prefectul Emanuel Soare a spus că nu există o perioadă stabilită, această măsură urmând să fie menţinută până când va începe să scadă numărul cazurilor pozitive, să se ajungă la un număr de cazuri în care să se considere să ameninţarea nu mai e atât de mare.
Şi programul teraselor va fi restricţionat, până la ora 22.00 în timpul săptămânii şi 23.00 în weekend.
„Orice operator care nu respectă legislaţia în vigoare va fi amendat şi închis pentru o perioadă de14 zile”.
Totodată, prefectul Emanuel Soare a precizat că în prezent, niciuna dintre localităţile judeţului Argeş nu îndeplineşte criteriile pentru a intra în carantină.