COMENTARIU | Testele PISA - spectacolul îngrijorării şi efectele reducerii competenţelor

Ţara noastră se clasează pe locul 47 din 79 de ţări, cu un mare grad de analfabetism funcţional: 44% dintre elevi nu înţeleg ce citesc. Cea mai mare scădere este înregistrată la matematică, unde elevii rooomâni au obţinut 430 de puncte, faţă de 444 în 2015.

Rezultatele au fost la fel de îngrijorătoare şi în 2010, şi în 2013, şi în 2016, şi acum. În toată această perioadă au apărut voci care să critice sistemul, care să reproşeze politicului şi care să propună tot felul de soluţii.

Măcar anul acesta oficialii din Ministerul Educaţiei n-au mai gafat, cum au făcut-o în urmă cu trei ani, când au lansat un comunicat de presă cu nuanţe triumfaliste, ba că performanţa elevilor români s-a îmbunătăţit semnificativ în zona de ştiinţă, ba că ne putem compara cu unii şi cu alţii.

Pentru cine nu este familiarizat, studiul PISA (Programme for International Student Assessment) este realizat de OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development) şi evaluează în ce măsură elevii aflaţi aproape de finalul perioadei de educaţie obligatorie, la vârsta de 15 ani, deţin competenţele-cheie, cunoştinţele şi deprinderile de bază necesare pentru continuarea studiilor, cât şi pentru participarea la viaţa socială sau pentru integrarea pe piaţa muncii.

Faptul că alături de elevii români se află în clasament şi elevi din ţări mai bogate sau cu PIB mai mare nu are nicio relevanţă, pentru că eşecul este al sistemului social. Iar soluţii se puteau găsi şi poate ne puteam inspira din experienţa Estoniei, care punctează foarte bine, alături de sisteme de învăţământ recunoscute.

Poate că este vorba de subfinanţare, de pregătirea slabă a profesorilor, de curicula învechită sau de decalajele dintre rural şi urban.

Darr cred că fondul problemei transcede aceste neajunsuri. Sistemele de educaţie care au succes aparţin naţiilor unde valorile educaţionale se situează peste credinţe induse de sistem şi de liderii sociali. Trebuie ambiţie şi dorinţa de a învăţa, de a dobândi acele abilităţi care să te califice în strungărie, administrarea unei companii sau conducerea unui minister sau a unui oraş. Un corp profesoral, fie el şi de elită, nu valorează nimic într-un mediu corupt sau birocratic şi nu va obţine niciodată rezultate bune.

Aven nevoie de o uniformizare a excelenţei şi de o egalizare a şanselor, care să aducă profesorii cei mai capabili în clasele cu cele mai mari probleme.

Poate că marile probleme ale României nu sunt acum durata ciclului gimnazial sau banii alocaţi învăţământului, ci dorinţa familiei de a-şi instrui odrasla, modul în care aceasta percepe importanţa educaţiei pentru viitorul său, mândria profesorului de a preda şi calitatea mediului în care ajunge tânărul odată „instruit”.

Trebuie o masă critică mult mai mare pentru ca România să se schimbe cu adevărat, să se transforme aşa cum ne-o dorim, să dispară dinozaurii, să duduie economia pe baze reale, să guverneze unii care au în cap şi altceva decât propriul interes sau bunul plac.

Primul îndemn ar fi "să aducem politicul acolo unde îi este locul". Suntem tentaţi să credităm politicul ca fiind mult mai puternic decât este în realitate; este adevărat că în România politicul te poate pisa cu taxe, controale, idei absurde sau legi aiurite, dar, eliminând bombardamentul media şi adoptând o postură mai zen perspectiva se poate schimba radical, în bine.

Doi, să nu uităm niciodată diferenţa dintre scepticism şi cinism. Scepticul pune întrebări, are îndoieli şi îngrijorări, dar rămâne mereu deschis, în timp ce cinicul are deja răspunsurile şi nu are nicio îndoială în legătură cu ele. Primul spune că nu este adevărat, dar că o să verifice, al doilea ştie că nu este adevărat şi îi este de ajuns. Gândiţi-vă de căte ori întâlniţi oameni care ŞTIU, fără să aibă nici un dubiu, fără să fie tentaţi să încerce. Gândiţi-vă cât de distrugătoare este o asemenea abordare.

Trei, să fim conştienţi că pentru a determina schimbarea, nu este nevoie de acţiuni radicale, ci de perseverenţă în aplicarea unor fapte mici; fiecare să îşi facă bine treaba, să ceară dar să şi furnizeze competenţă şi corectitudine.

România suferă în mod cronic din cauza reducerii competenţelor, iar clasa de mijloc înregistrează, indiferent de rezultatele economice favorabile, o pierdere importantă de materie cenuşie. Trăim efectele limitării competenţelor pe bază de criterii politice, în care insul este judecat pe baza carnetului de partid şi nu a pregătirii, a rezultatelor sau ideilor. Mai mult, s-a format o categorie de inşi cărora pur şi simplu nu le pasă de efectele acţiunilor lor asupra celorlalţi, indiferent de poziţia publică pe care o ocupă.

Din toate acestea apar inşi burzuluiţi în funcţii publice, de aici gafe şi încurcături, de aici nesfârşite gâlceve prin curţi constituţionale sau nu, de aici un sistem social nesigur şi un sistem economic fără iniţiative.

Psihologul Earl Hunt crede că este vorba de ceea ce se cheamă "inteligenţă naţională". Într-o comunicare ţinută la un moment dat, Hunt aprecia că inteligenţa nu este ceea ce măsoară testele IQ, fiind în fapt abilitatea de a rezolva probleme sociale folosint artefacte sociale, adică calculatoarele, cărţile, aplicaţii ştiinţifice sau legi.

Zestrea genetică a omenirii este aceeaşi, dar potenţialul fiecărei naţiuni este influenţat de o seamă de factori ce ţin de alimentaţie, sănătate sau poluare, alături de mediul social şi sistemul de învăţământ. Mai este nevoie de o elită cognitivă, de oameni care să creeze şi să asigure funcţionarea artefactelor sociale.

Iar naţia, în ansamblul ei, trebuie să dovedească ceea ce Hunt numeşte "dorinţa de a asculta", adică abilitatea de a identifica şi de a-şi însuşi elementele care aduc progres. Inteligenţa unei naţii se leagă în mod direct de prosperitate, de calitatea sistemului legislativ, de eficienţa birocraţiei sau de distribuţia veniturilor, de acel altruism financiar cu care asociam capitalismul în urmă cu trei decenii. Dar acum există domenii în care până la 70% din personalul calificat a plecat. Cinci milioane de români din populaţia activă a României lucrează peste hotare, cei mai mulţi dintre ei fiind oameni inteligenţi, în putere, cei pricepuţi la toate.

Luaţi de schimbaţi asta!