- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
COMENTARIU: Umbra lui Boldea cade peste imunitatea parlamentară
SRI a anunţat, prin vocea unui oficial al său, că l-a luat în cătare pe Mihail Boldea, deputatul plecat departe de zornăitul cătuşelor într-o ţară caldă şi primitoare, de acum patru ani. Şi că le-a transmis "organelor în drept" că nu era în regulă cu mica stea locală a PD (apoi PDL) Galaţi.
COMENTARIU: Umbra lui Boldea cade peste imunitatea parlamentară (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Dar până în 2008 şi după, tânărul Boldea a prosperat în organizaţia democrată - e drept într-un judeţ prin tradiţie "roşu" - trecând de la grupa juniorilor la "ăi bătrâni" şi apoi, prin voinţa şi votul a 7800 de oameni, în Parlament. Unde a fost, la un moment dat, vicelider de grup şi membru al Comisiei Juridice a deputaţilor.
Cum se întâmplă cu destui (indiferend de partid), undeva, pe drum, avocatul şi deputatul Boldea a început să se îmbibe cu infailibilitate. Aproape orice era posibil şi realizabil pentru el. În 2009, primăvara, numele lui apare într-o anchetă legată de escrocherii imobiliare, anul următor PDL vrând să se facă scăpat de deputat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
O navă a Rusiei s-a scufundat în largul Spaniei în urma unei explozii. De ce analișii privesc accidentul cu suspiciune
-
Nou record al numărului de investitori activi la Bursa de Valori
-
Cum sărbătoresc europenii Crăciunul? Tradiţii unice şi fascinante din diferite culturi
-
Israelul vrea ca grupul rebel Houthi să fie desemnat organizaţie teroristă
Nu neapărat deranjat de afacerile sale dubioase, cât de faptul că fostul tânăr de nădejde poza cu râvnă în marele nedreptăţit. Dacă era să te iei după plecatul Boldea, în PDL se avansa numai pe "pile, relaţii, supuşenie". Acelaşi dădea indicaţii şi cum să se remanieze guvernul. Şi îl însoţea, anul trecut, pe Vasile Blaga (idolul dizgraţiaţilor din PDL) la depunerea candidaturii la funcţia de preşedinte al PDL. În apoteoză, Boldea s-a refugiat la UNPR, după ce a denunţat deficitul de democraţie din PDL.
Omul s-a dovedit consecvent şi în poza de mare neînţeles, şi în condiţia de brigand (nevinovat până la sentinţă) de speţă joasă, dar extinsă. Ce a urmat este istorie foarte recentă şi în desfăşurare.
După ce deputatul Boldea a ieşit bine merci din ţară prin vama Giurgiu şi se leagănă aiurea prin cine ştie ce hamac, au înflorit cu o sincronicitate uimitoare discuţiile despre limitele imunităţii parlamentare.
Cât de mare e ţarcul în care un parlamentar îşi poate face nestingherit de cap? Şi-a spus părerea ambasadorul Gitenstein: imunitatea trebuie să fie doar pentru declaraţii politice. Şi-a spus părerea eterna "nuia" a justiţiei, Monica Macovei: imunitate pentru faptele de drept comun nu trebuie să fie. Şi-a spus "of"-ul pe procedură şi şeful de la DIICOT, un procuror cu simţul cuvintelor: procedura specială vizând demnitarii creează disfuncţionalităţi şi chiar situaţii ridicole. Asta nu acoperă însă o anume inabilitate şi lipsă de inspiraţie din partea oamenilor legii.
Public, s-a format o aşteptare. O aşteptare la care s-a grăbit să răspundă PDL, reanimând vechea obsesie a revizuirii Constituţiei. Momentan, ceilalţi tac. Nu vorbeşti de funie în casa spânzuratului. Un consens politic asupra unei asemenea intenţii este egal cu o mică revoluţie, dar improbabil. Un referendum cu acest subiect - limitarea imunităţii parlamentare - este posbil teoretic şi cu mari beneficii de imagine pentru cine îl convoacă. Vorbele şi acţiunile bazate pe gândiri înfierbântate sunt dăunătoare, în orice variantă.
Boldea Mihail adus retur-pachet, cu panglicuţă şi clopoţel, ar domoli sau închide discuţia despre imunitatea restrânsă. Boldea Mihail rămas pierdut este benzina care va ţine cald subiectul.
(Material realizat de Indira Crasnea, indira@mediafax.ro).
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.