COMENTARIU | Valeriu Şuhan: Îmi dă cu virgulă…

Un om cu o acuitate intelectuală remarcabilă şi cu o capacitate fantastică de a găsi cea mai bună abordare pentru identificarea predicatului cel mai potrivit uneia sau alteia dintre situaţii, a propus un exerciţiu. Exerciţiul consta într-o întrebare.

Urmărește
670 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU | Valeriu Şuhan: Îmi dă cu virgulă…

COMENTARIU | Valeriu Şuhan: Îmi dă cu virgulă…

Cetăţeni, zice, câţi dintre rudele, prietenii, cunoştinţele voastre, aveţi cunoştinţă că sunt infectaţi cu SARS-CoV-2 ?

Apropos, apelativul ăsta, cetăţeni, este savuros. E acolo o grămadă de ironie comprimată, jucăuşă dar şi muşcătoare, în doze întotdeauna potrivite pentru a înţelege direcţia şi scopul în care a fost folosit.

Din cei peste o sută de oameni cărora le-a fost adresată întrebarea, nici unul nu a răspuns că ar cunoaşte pe cineva infectat.

Mi s-a părut interesant rezultatul, dar mai ales, mi-a dat un sentiment ciudat, greu de definit în cuvinte. Ştiţi cu toţii vorba aia, mi-a ”dat cu virgulă”.

Nu, în nici un caz nu poate fi vorba că aş minimaliza epidemia asta, dar trebuie să recunosc că mi-a trecut prin cap ideea discrepanţei dintre efectele posibile ale infectării cu virusul ăsta nenorocit şi măsurile luate pentru stoparea lui.

Practic, planeta s-a oprit în loc, ce naiba!

Fără munca fiecăruia dintre noi, acolo unde o facem pentru a crea plus-valoare într-un fel sau altul, s-a terminat cu noi. Toţi! Indiferent de criteriul avut în vedere pentru a ne categorisi, cu toţii, suntem terminaţi.

Abia acum, siguranţa cetăţeanului, a fiecăruia dintre noi, se transformă într-un moft. Cel mult…

Nu putem continua aşa, pentru că drumul ăsta are o singură destinaţie, auto-distrugerea. Nu murim de Covid -19, nu-i nimic, murim de foame.

Acum, în România, în 30 de judeţe numărul celor infectaţi este sub 300. În Dolj ,de exemplu, sunt 128. Iar Doljul se află în top 10 în ceea ce priveşte contribuţia la formarea PIB. Sau Constanţa, în top 3, are 243 infectaţi. Sau Prahova, în top 5, are 73 îmbolnăviţi.

Discrepanţele sunt majore şi ele conduc deja, în mod evident, la crearea condiţiilor unei crize de mari proporţii din perspectivă economică şi socială, oricând capabilă să dinamiteze toate domeniile societăţii.

Există posibilitatea reducerii substanţiale a efectelor crizei şi mi-e foarte greu să-nţeleg de ce nu acţionăm în consecinţă.

Iată există o parte însemnată din ţară care e afectată într-o proporţie nesemnificativă, aceeaşi parte care produce mare parte din PIB-ul României. Ceva nu e în regulă aici !

Pornirea motoarelor economiei acolo unde efectele epidemiei sunt mai reduse, ar trebui să reprezinte unicul scop valabil al celor care ne conduc.

Deocamdată, nu constatăm asta.

Măsurile de protecţie combinate cu testarea masivă şi repetată reprezintă soluţia de moment. Nu trebuie să inventăm apa caldă şi mersu’ pe jos. E suficient să vedem şi să învăţăm din ceea ce au făcut alţii, ceva mai curajoşi sau să urmăm recomandările OMS, nu numai când şi cum vrea guvernul, ori cine ne-o conduce.

E tot ceea ce ne trebuie pentru a ne întoarce la muncă, întâi acolo unde condiţiile sunt favorabile pentru că avem un impact nesemnificativ al epidemiei.

Concomitent, treptat, cu atenţie, trebuie deschise muncii şi celelalte zone din ţară, dar şi sectoare, domenii de activitate. Dar, hai, Doamne iartă-mă să facem ceva !

Ceea ce vedem acum, acest fatalism mioritic, trebuie să înceteze.

Am văzut cu toţii că suntem buni la aplicat amenzi, la stabilit restricţii de-a valma, suntem chiar campioni la suspendarea unor drepturi fundamentale ale cetăţeanului.

Mai nou, am văzut că a revenit politica, a deschis gura în acelaşi stil din păcate, găunos şi fanfaron, cu accente complet cretine.

Nu e deloc departe vremea când oamenii îşi vedeau de treaba lor fără să le prea pese de politică şi politicieni. Începuse să fie chiar, plăcut.

Acum, din păcate, nu prea mai putem. De ei depinde să ne întoarcem la muncă şi să ne dea drepturile înapoi.

Că nu-s ale lor, sunt ale noastre şi sunt câştigate cu viaţa.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
societate,
epidemie,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici