Simbolul Mărţişorului are atâtea semnificaţii, încât vorbele, oricât ar fi de inspirate, s-ar dovedi sărace.
N-ar putea cuprinde adâncimea mistică, venită de demult, a acestui purtător de noroc, de speranţă, de echilibru, de împlinire, Mărţişorul.
Este atâta viaţă în primăvara mărţişorului că ne e destul să vedem culorile care îl individualizează, ca să simţim că spaţiul şi timpul ne stau la picioare.
Măcar, o clipă…
Pietricelele de râu vopsite în roşu şi alb descoperite de arheologi aici, la noi, moştenitorii Mărţişorului, aduc un mesaj profund de la strămoşi.
Sunt strămoşii care acum, îşi scot degetele afară prin pământul reavăn, în ghiocei şi toporaşi, oferindu-ne simbolul vieţii.
Le datorăm un gând, măcar.
Gândul ăsta m-a purtat către Coloana Infinitului a lui Constantin Brâncuşi.
Firele delicate ale Mărţişorului se împletesc în silueta Coloanei.
Împreună, ţâşneşc zvelt din Mama Geea către infinitul Cerului şi lasă spaţiul să se completeze cu timpul vieţii ce ne e dat s-o trăim.
Formele ei regulate, mângâiate cu geniu de mâinile aspre ale universalului Brâncuşi, întăresc dihotomia simbolului unitar al celor două părţi care se completează în perfecţiune.
Nu e lupta dintre bine şi rău, ci armonia contrariilor definind într-unul, Întregul.
Figura lui Brâncuşi însuşi, un dac din Hobiţa de sub munte, este emblematică pentru amintirea unei civilizaţii uitate pe nedrept.
El este mesagerul fantastic al universalităţii creaţiei umane.
Coloana Infinitului este Mărţişorul dăruit de Brâncuşi, românilor.
Un Mărţişor infinit…