Prima pagină » Social » Comisari ANPC, adăpostiți în restaurantele pe care le verificau în timpul protestului de duminică

Comisari ANPC, adăpostiți în restaurantele pe care le verificau în timpul protestului de duminică

Comisari ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au fost nevoiți să se adăpostească, duminică seara, în restaurantele pe care le verificau în timpul protestului susținătorilor lui Călin Georgescu de duminică.
Comisari ANPC, adăpostiți în restaurantele pe care le verificau în timpul protestului de duminică
Gabriel Pecheanu
10 mart. 2025, 08:58, Social

Duminică a avut loc o acțiune de control în Centrul Vechi. Au fost verificați patru operatori economici care dețineau unități de alimentație publică.

Comisarii au dat șapte sancțiuni contravenționale, în valoare de 74.000 lei, au oprit definitiv de la comercializare 136 kg alimente în caloare de 11.257 lei, iar activitatea celor patru operatori economici a fost suspendată până la remedierea deficiențelor constatate.

„În timpul controlului, comisarilor ANPC aflați în diferite locații, li s-a întrerupt activititatea din cauza protestelor de stradă. Terasele din Centrul Vechi au suferit pagube materiale, în urmă protestelor desfășurate. Astfel că, din dispoziția domnului Președinte al ANPC coroborat cu ordinele organelor de menținere a ordinii și liniștii publice au procedat la protejarea consumatorilor cât și comisarilor ANPC prin adăpostirea acestora în restaurante până la oprirea protestarilor. De asemenea, se vor continuă acțiunile de verificare a operatorilor economici din Centrul Vechi într-o dată ulterioară după revenirea la normalitate și asigurarea unui climat de siguranță (aviz celor care trebuie să între în legalitate)”, potrivit comunicatului ANPC.

Cele patru restaurante sunt Hanul lui Manuc, Carul cu bere, Curtea berarilor și Arcade Cafe.