Comisia CNI propune revocarea din funcţie şi anchetarea preşedintelui ANI
Comisia de evaluare a Consiliului Naţional de Integritate (CNI) va propune forului să ceară Senatului demiterea preşedintelui ANI, Cătălin Macovei, după ce membrii acesteia au ajuns la concluzia că a fost acţionar la două companii în timpul mandatelor de vicepreşedinte şi, ulterior, preşedinte.
Comisia CNI propune revocarea din funcţie şi anchetarea preşedintelui ANI (Imagine: Mediafax Foto)
Comisia va solicita CNI să propună Senatului "eliberarea domnului Alexandru-Cătălin Macovei din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate, pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor". În plus, comisia de evaluare din CNI - formată din cinci membri ai forului - va propune şi depunerea unei plângeri penale pe numele lui Macovei, pentru fals în declaraţii.
"Comisia de evaluare propune CNI depunerea unei plângeri penale privind săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii de către dl. Alexandru-Cătălin Macovei, întrucât există indicii temeinice despre declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută în datele de 06.11.2007, 16.04.2008 şi 23.04.2008 unei instituţii de stat, în vederea producerii unei consecinţe juridice pentru sine, prin nedeclararea unor calităţi incompatibile cu funcţia de vicepreşedinte, respectiv de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI)", se precizează în concluziile raportului comisiei, obţinut de MEDIAFAX.
Comisia de evaluare apreciază că, "independent de finalizarea soluţionării cauzei penale, respectiv a cercetării administrative", faptul că Macovei a încălcat legislaţia privind declararea intereselor "capătă o gravitate deosebită având în vedere funcţia de demnitate publică deţinută, respectiv preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate - autoritatea administrativ autonomă având în competenţă organizarea în mod unitar şi instituţionalizat a activităţii de control al averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor publice şi a verificării conflictelor de interese, precum şi de sesizare a incompatibilităţilor".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Comisia, formată din preşedintele CNI, Nicu Marcu, Simona Maya Teodoroiu, Tiberius Tănase, Lorand Para şi Ion Cupă, a ajuns la concluzia că preşedintele ANI a încălcat legea după ce au primit de la Registrul Comerţului istoricul prezenţei lui Cătălin Macovei în societăţile comerciale "Teacher Consult SRL" şi "Macovei şi Asociaţii Consultanţă SRL".
Practic, Macovei ar fi trebuit să renunţe la orice calitate în firme, acţionar sau administrator, la momentul la care a devenit vicepreşedinte al ANI, în 5 noiembrie 2007. De la această dată, Macovei a fost fie vicepreşedinte, fie preşedinte al ANI, el ocupând simultan, pentru o zi, ambele funcţii, întrucât a fost numit preşedinte în 15 aprilie 2008 şi a demisionat din funcţia de vicepreşedinte în 16 aprilie 2009. Macovei a candidat la fotoliul de preşedinte al ANI din funcţia de vicepreşedinte, fără a demisiona din această calitate. În toate declaraţiile de interese publicate cu ocazia numirilor sale în funcţie şi a demisiei din cea de vicepreşedinte, Macovei a omis să treacă faptul că avea calitatea de acţionar sau administrator la cele două firme.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO