Sorin Ifrim se află la închisoarea din Broward, sub acuzaţia de alarmă falsă cu bombă. Cauţiunea i-a fost stabilită la 7.500 de dolari, potrivit South Florida Sun Sentinel.
Românul, stabilit în Brooklyn, New York, a fost ridicat de autorităţi de la bordul cursei Spirit 461, după ce echipajul a anunţat incidentul.
Poliţiştii nu au găsit nicio bombă, motiv pentru care pasagerii şi-au reluat locurile şi avionul a decolat.
Incidentul s-a petrecut după ce Ifrim a spus că doreşte să părăsească avionul, în momentul în care principala uşă de acces se închisese, potrivit unui purtător de cuvânt al Spirit, Misty Pinson.
"I s-a spus că nu este posibil. Atunci a făcut referire la bombă. Noi luăm astfel de referiri foarte în serios", a spus Pinson.
Administraţia Securităţii Transporturilor investighează cazul.