Pescadorul căutat de câteva ore în Marea Neagră a fost reperat de un elicopter al unei firme private – VIDEO
This browser does not support the video element.
Potrivit reprezentanţilor Autorităţii Navale Române (ANR), în urma operaţiunilor de căutare desfăşurate, pescadorul a fost localizat de un elicopter aparţinând unui operator privat din Tuzla, locaţia fiind confirmată şi de un alt pescador, Olimpus, aparţinând aceluiaşi proprietar.
Pescadorul a fost văzut la aproximativ 100 de kilometri de ţărm, în dreptul localităţii Eforie, iar la ora actuală două nave aparţinând Gărzii de Coastă şi ARSVOM se îndreaptă către acesta.
Vasul nu se mai poate deplasa şi va fi remorcat la mal de şalupa ARSVOM.
Conform primelor informaţii, marinarii sunt bine, iar vasul nu are probleme de flotabilitate.
Conform ANR, patronul pescadorului Cormoran 2 a cerut, miercuri dimineaţă, ajutor pentru găsirea vasului, aflat pe mare, în derivă, cu motorul defect, plecat la pescuit în 1 martie, urmând să se întoarca în noaptea de 3 spre 4 martie.
Proprietarul ambarcaţiunii a alertat şi solicitat intervenţia prin sistemul SCOMAR Constanţa, menţionând că la bordul pescadorului se află cinci persoane, iar nava s-ar afla poziţionată la circa 15 mile marine sud faţă de platforma Uranus, conform informaţiilor primare, iar faţă de ţărm la aproximativ 40 de mile marine.
În urma primirii alertei, ANR a declanşat acţiunile de căutare şi salvare, în calitate de coordonator al acţiunilor de intervenţie, solicitând intervenţia unui elicopter privat, aflat în zona plaformei Uranus. A fost contactat, de asemenea, dispeceratul ARSVOM şi s-a solicitat trimiterea unei nave în zona comunicată. ARSVOM a trimis în zonă nava Safir. ANR, a solicitat de asemenea, MAI şi MApN intervenţia cu elicoptere pentru survol şi căutare.
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, printr-un comunicat de presă, că două nave militare şi un elicopter Puma Naval participă, de asemenea, la operaţiunea de căutare-salvare a pescadorului „Cormoran 2”, la solicitarea Autorităţii Navale Române. La căutări a participat şi nava „Ştefan cel Mare”, din cadrul Poliţiei de Frontieră.