Potrivit Casei de Pensii a Municipiului București, Legea 225/2007 modifică prevederile Legii 578/2007 privind acordarea unui ajutor lunar soţului supravieţuitor. Noua lege prevede că soţul supravieţuitor al unei persoane beneficiază, la cerere, dacă este pensionar la data decesului, de un ajutor lunar.
Totodată, persoana care solicită ajutorul trebuie să îndeplinească şi alte condiţii, respectiv să fie pensionar în sistemul public de pensii şi să aibă cel puţin vârsta standard de pensionare.
De asemenea, soţul supravieţuitor trebuie să nu beneficieze de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public, să nu se fi recăsătorit după decesul soţului, durata de căsătorie să fi fost de cel puţin zece ani şi domiciliul persoanei care solicită ajutorul să fie pe teritoriul României.
Potrivit Casei de Pensii, prevederile legii intră în vigoare după 1 ianuarie 2008, iar înregistrarea cererilor beneficiarilor se va face după intrarea în vigoare a legii.