„Comisia dispune trimiterea dosarului la Direcţia Naţională Anticorupţie”, se menţionează în soluţia comisiei publicată, joi, pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
Cazul se află deja în atenţia procurorilor anticorupţie, care au început audierile de săptămâna trecută. Primul a fost preşedintele Gaz Metan Mediaş, Ioan Horoba, care a fost audiat ca martor în cazul meciului cu FC Braşov de la finalul sezonului trecut de către aceiaşi procurori DNA care au instrumentat dosarele „Valiza” şi „Transferurilor”. Miercuri, fotbalistul echipei Gaz Metan Mediaş, Costin Gheorghe, a fost şi el audiat, acesta declarând la ieşirea din sediul DNA că procurorii l-au întrebat despre ultimele meciuri ale echipei sale.
Conform unor surse judiciare, procurorii DNA au solicitat conducerii Federaţiei Române de Fotbal să pună la dispoziţia anchetatorilor dosarele intrumentate de către Comisia de Disciplină şi Departamentul de integritate al FRF.
Federaţia Română de Fotbal a deschis o investigaţie după ce jucătorii de la FC Braşov au fost premiaţi de conducerea clubului pentru remiza înregistrată în 27 mai, în meciul cu Gaz Metan Mediaş, scor 0-0, deşi braşovenii au retrogradat în urma acestui rezultat. Ulterior, Federaţia Română de Fotbal a sesizat Comisia de Disciplină în acest caz.
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, declara, în 6 iulie, că va trimite cazul meciului dintre FC Braşov şi Gaz Metan Mediaş către „instituţiile abilitate”, pentru a vedea dacă premierea jucătorilor braşoveni a fost sau nu legală.
FC Braşov şi Gaz Metan Mediaş au retrogradat în urma rezultatului de egalitate înregistrat, în 27 mai, pe Stadionul Tineretului, în ultima etapă a Ligii I, în primul eşalon rămânând Concordia Chiajna, care a învins, pe teren propriu, echipa Petrolul Ploieşti, cu scorul de 3-2.
În această vară, trei jucători care au activat sezonul trecut la FC Braşov, căpitanul Marian Constantinescu, portarul Florin Iacob şi atacantul Cătălin Ţâră, au fost transferaţi la formaţia Concordia Chiajna.