Comisia de evaluare, sesizată de CSM în cazul unei judecătoare pentru o decizie dată

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis sesizarea Comisiei de evaluare în cazul unei judecătoare reclamată de DIICOT, după ce a hotărât o sancţiune blândă într-un dosar în care au fost inculpaţi doi traficanţi de droguri.

Urmărește
6 afișări

Cei doi traficanţi au fost inculpaţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) după ce au constatat că au cultivat cânepă în ghivece de flori, cantitatea găsită fiind de 15,9 grame.

Judecătoarea Josefina Pârvu a motivat, în hotărârea cu privire la cei doi, că nu există probe împotriva acuzaţilor, iar cânepa găsită nu este la fel de toxică precum cea indiană.

Totuşi, judecătoarea a impus celor doi o serie de măsuri preventive restrictive.

Cei doi inculpaţi au susţinut că planta era pentru consum propriu şi pentru amici, nu pentru vânzare.

Pentru aprecierile judecătoarei din motivarea soluţiei, Inspecţia judiciară a CSM nu s-a putut pronunţa, astfel că s-a decis sesizarea Comisiei de evaluare, care să ţină cont la evaluarea magistratei, ce se realizează din trei în trei ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici