Potrivit unui comunicat al CFR Călători, în extrasezon, compania dispune de un excedent de vagoane de dormit şi cuşetă, fapt pentru care doreşte să valorifice aceste vagoane.
„CFR Călători are un sistem de urmărire a vânzărilor, astfel încât compunerea trenurilor este adaptată operativ zilnic în funcţie de cerere. De asemenea, şi sistemul de tarifare este adaptat în funcţie de segmentele de piaţă”, se arată în comunicat.
Potrivit acestuia, chiar dacă uzanţa de până acum trimitea la utilizarea în compunerea trenurilor de lung parcurs a vagoanelor de dormit şi cuşetă pe timp de noapte, aceasta nu înseamnă că o eventuală nişă de trafic pentru trenurile de lung parcurs, pe timp de zi (circa 14 ore) nu trebuie satisfăcută.
Compania susţine că a introdus acest serviciu pentru a creşte confortul pe timp de zi, având în vedere că aceste cuşete pot fi transformate atât în scaun cât şi în pat, în funcţie de preferinţa călătorului.
Vagoanele nou introduse nu afectează compunerea trenurilor de noapte. Trenurile de noapte care circulă în acest moment au în compunere vagoane de dormit şi cuşetă în conformitate cu cererea.
„Pentru trenurile de noapte cu circulaţie Iaşi/Suceava – Constanţa şi retur, structura de public şi cererea nu justifică la acest moment circulaţia unui vagon de dormit sau cuşetă. Însă, în momentul în care creşte traficul, spre exemplu în sezonul estival va fi introdus un vagon cuşetă la trenurile de Iaşi şi Suceava cu destinaţia litoral. Precizăm de asemenea faptul că, la trenurile IR 1641/ RE 4112 şi RE 4113/IR 1642/care circulă pe ruta Bucureşti Nord – Sighetu Marmaţiei pe timp de noapte aplicăm o ofertă tarifară specială – suplimentul de pat 20 lei – la vagonul de dormit cu două
locuri în cabină, similară celei de la trenurile IR 1745/RE 4005 şi RE 4006/ IR 1746 Bucureşti Nord – Baia Mare, astfel încât călătoria să fie accesibilă pentru un număr cât mai mare de pasageri. Compunerea trenurilor este corect adaptată traficului de călători înregistrat”, au mai transmis reprezentanţii companiei.
Aceştia precizează că creşterea parcului de vagoane reprezintă o prioritate permanentă pentru CFR Călători: „Numai în anul trecut a crescut parcul între sezoane cu 30%, în condiţiile în care
media europeană de creştere a parcului de vagoane într- un an este de 2%. Între anii 2012 – 2020, CFR Călători nu a mai beneficiat de niciun fel de compensaţie pentru achiziţia de vagoane noi, astfel că modernizarea şi reconstrucţia de vagoane a fost realizată din fonduri proprii”.
Asociaţia Pro Infrastructură a arătat, miercuri, într-o postare pe Facebook, că în timp ce compania CFR Călători anunţă introducerea de vagoane de dormit şi cuşetă la trenurile de zi, în unele trenuri care circulă exclusiv pe timpul nopţii astfel de facilităţi lipsesc.