„Legătura între MCV şi aderarea la Schengen trebuie clarificată. MCV şi aderarea la Spaţiul Schengen sunt probleme care trebuie tratate separat”, a declarat, miercuri, Mark Gray, purtător de cuvânt al CE, precizând că această poziţie a mai fost exprimată anterior de preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso.
El a adăugat că „Bulgaria şi România trebuie tratate cu corectituduine”. „Ambele ţări îndeplinesc criteriile necesare aderării la Spaţiul Schengen”, a spus Gray.
România trebuie să se concentreze mai bine pe echilibrarea resurselor între instanţe pentru a se asigura aplicarea corectă a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray, prezentând rapoarte MCV pentru România şi Bulgaria.
„Notăm accelerarea de către ICCJ a condamnărilor în cazurile de corupţie la nivel înalt”, a spus Mark Gray, adăugând că raportul notează totodată ca element pozitiv intrarea în vigoare a noului Cod Civil.
El a mai spus că s-au înregistrat „progrese în combaterea corupţiei odată cu adoptarea unei legislaţii corespunzătoare privind confiscarea”.
„Şi DNA şi ANI au făcut progrese”, a mai spus Mark Gray.
Purtătorul de cuvânt al CE a adăugat că s-au înregistrat şi domenii unde „este nevoie de măsuri suplimentare ale României pentru a-şi îndeplini obiectivele asumate”. „Trebuie să se concentreze mai bine pe echilibrarea resurselor între instanţe pentru a se asigura aplicarea corectă a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală”, a spus Gray.
El a adăugat că e nevoie de „noi reguli privind numirea, iar transparenţa şi onoarea sunt esenţiale în cazul fiecărui judecător”.
„Este necesară aplicarea unei strategii naţionale anticorupţie”, a mai spus el.
Gray a adăugat că rapoartele adoptate de CE privind MCV „sunt o fotografie a ceea ce s-a întâmplat” în România şi Bulgaria de la ultimele rapoarte, din iulie 2011.
„Aceste rapoarte conţin doar o evaluare tehnică. Aceste rapoarte nu conţin – insist, nu conţin – o evaluare politică”, a mai spus Mark Gray.