- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (29.04.2014, 13:45)
- Eliana Radulescu
Comisie senatorială: Copiii până în trei ani nu pot fi plasaţi în servicii de tip rezidenţial
Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Senat a adoptat, marţi, un raport favorabil, cu amendamente, la o iniţiativă legislativă prin care se interzice plasamentul în servicii de tip rezidenţial al copiilor care nu au împlinit vârsta de trei ani.

Comisie senatorială: Copiii până în trei ani nu pot fi plasaţi în servicii de tip rezidenţial (Imagine: Shutterstock)
Potrivit propunerii legislative iniţiate de deputata PSD Gabriela Podașcă şi semnată de 27 de deputaţi PSD, aşa cum a fost modificat de Comisie, plasamentul copiilor care nu au împlinit trei ani poate fi stabilit numai la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal.
În proiect se mai menţionează că se poate stabili plasamentul într-un serviciu de tip rezidenţial al copilului mai mic de trei ani în situaţia în care acesta prezintă handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri de tip rezidenţial specializate. Dacă această iniţiativă legislativă va fi adoptată, prevederile ei se vor aplica începând de la 1 ianuarie 2015.
Iniţiatorii au arătat, în expunerea de motive, că acei copii instituţionalizaţi încă de la naştere prezintă riscul de a dezvolta tulburări sau întârzieri într-o varietate de domenii, intervenţia timpurie fiind de natură să remedieze unele dintre deficienţe.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Datele rezultate din evaluarea copiilor în primii ani de viaţă sugerează că cei care părăsesc instituţia şi sunt plasaţi în familie cu prioritate până la vârsta de trei ani beneficiază de o dezvoltare mai bună, susţin, de asemenea, semnatarii proiectului. Senatul urmează să dezbată acest proiect în calitate de primă Cameră sesizată.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe