Prima pagină » Social » Bugetele ministerelor Dezvoltării, Muncii şi Transporturilor, dezbătute vineri în comisii

Bugetele ministerelor Dezvoltării, Muncii şi Transporturilor, dezbătute vineri în comisii

Comisiile parlamentare de Buget se vor reuni, vineri, de la ora 10.00, pentru a dezbate şi vota bugetele ministerelor Dezvoltării, Muncii şi Transporturilor, în prezenţa miniştrilor Elena Udrea, Sulfina Barbu şi Anca Boagiu, aflate joi seară la Congresul PPE de la Marsilia.
Bugetele ministerelor Dezvoltării, Muncii şi Transporturilor, dezbătute vineri în comisii

După ce comisiile de Buget au epuizat, joi, în jurul orei 18.00, ordinea de zi fixată, preşedintele Comisiei de la Cameră, Maria Barna, a precizat că la şedinţă au venit reprezentanţii ministerelor ale căror bugete au mai rămas de dezbătut, la nivel de secretar de stat, ea sugerând continuarea şedinţei.

Reprezentanţii PNL şi PSD din comisii s-au opus discutării bugetelor ministerelor Dezvoltării, Muncii şi Transporturilor în absenţa miniştrilor, plecaţi la Congresul PPE care se desfăşoară la Marsilia.

Opoziţia a invocat faptul că cele trei ministere au probleme complicate de gestionat şi derulează cele mai mari programe, care au cea mai mare pondere în bugetul de stat, astfel încât discutarea bugetelor în prezenţa miniştrilor de resort de impune.

Având în vedere solicitarea reprezentanţilor opoziţiei, care au invocat şi faptul că ordinea de zi a fost epuizată, preşedintele Comisiei de Buget a Camerei, Maria Barna, a închis lucrările şedinţei, precizând că bugetele celor trei ministere vor fi discutate vineri.