"Sunt tot felul de declaraţii cu semnul îndoielii – se vor putea sau nu majora pensiile şi este sau nu o chestiune de ordin politic – care mie mi se par total nepotrivite pentru o chestiune atât de serioasă. Am discutat şi de principiu am şi hotărât ca majorarea pensiilor să aibă loc la 1 ianuarie 2008. Nu e o chestiune de ordin politic pentru că şi anul acesta majorarea a fost pusă în practică de la 1 ianuarie. Mai mult de atât, doresc să vă spun că personal sunt foarte deranjat de anumite afirmaţii făcute la adresa mea, în calitate de preşedinte al PNL, spunându-se că măsura este neliberală. Nu mi se pare că există prostie mai mare decât asta", le-a spus Tăriceanu reprezentanţilor federaţiilor de pensionari, într-o discuţie la Palatul Victoria.
El i-a asigurat că Executivul este preocupat de problema pensiilor şi că situaţia economică actuală permite majorarea acestora.
"Anul acesta putem să majorăm pensiile cu 22 %, un procent care este deja cu mult mai mare faţă de ceea ce s-a făcut în anii anteriori, şi acest lucru a fost datorat creşterii economice. Aceasta este baza care ne va permite la anul să abordăm o creştere şi mai importantă", a spus Tăriceanu.