Comuna din România unde tradiţiile nu au dispărut. Elevii învaţă arta meşteşugurilor de la bătrânele satului - FOTO, VIDEO

Aflată într-o zonă pitorescă, la o distanţă de peste 40 de kilometri de Ploieşti, comuna Izvoarele, arată că încă mai există locuri unde tradiţiile nu au dispărut.

Aici, în Căminul Cultural din satul Homorâciu, în fiecare zi de joi, se adună bătrânele şi elevele şi se predă arta meşteşugurilor. Cele mai în vârstă le arată celor tinere cum se lucrează un covor la război, astfel încât tradiţiile să fie duse mai departe.

Elevele îşi croiesc drum printer iţe ca să creeze modelul dorit. Fără răbdare nu poţi realiza nimic şi mai ai nevoie şi de un pic de pricepere.

„Am 9 ani şi mi se pare interesant. Învăţ să fac covoare. Nu mi se pare greu, fac asta de un an”, a declarat o elevă.

Este îndrumată de Lizeta Ionescu care, la rândul ei, a învăţat de la mama ei.

„Fac o cuvertură. Am făcut un metru şi apoi fac şi pe partea cealaltă şi unesc pe mijloc, având un război mai mic. La cei mici le place, dar în limita posibilităţilor timpului. De când eram copil la şcoală am învăţat. Lucra mama mea. Abia aşteptam să termin lecţiile să mă uit cum lucrează şi intram şi dădeam şi eu. Mi-era drag să lucrez”, povesteşte Lizeta Ionescu.

O altă ţesătoare de covoare este Maria Iordache. Predă tinerelor din sat arta războiului de patru ani.

“Prind foarte repede dacă avem răbdare să-i învăţăm. Că răbdare ne trebuie. Mama ţesea, eram şapte copii acasă şi sigur că ne ţesea pânză, tot, nu cumpăra, că nu se găsea. Se ducea la urzică iarna, primăvara era topită şi făcea fire de ea. Şi din aia torcea şi ne făcea cămăşi şi altele”, îşi aminteşte Maria Iordache.

Trei ţesătoare duc tradiţia mai departe în Izvoarele.

„Face parte dintr-un vechi proiect al meu, se numeşte <Punţi între generaţii>. Am început acum 11 ani acest club şi de atunci am căutat să aduc tinerii să înveţe ceva de la generaţia aceasta bătrână”, a declarat Ioan Diaconu, directorul Căminului Cultural din Homorâciu.

Maria Călinoiu are 70 de ani. Este una dintre renumitele ţesătoare de covoare din lână din Izvoarele şi spune că nu poate să stea fără război în casă: „pe vremuri, toatele fetele care se căsătoreau aveau nevoie de un covor de lână”.

„Mă ocup de la vârsta de 11 ani. Părinţii m-au dat la o familie care lucra, de la ei, un bărbat şi o femeie, am învăţat meserie şi pe urmă am lucrat eu. După ce m-am căsătorit am avut atelier cu fete şi lucrez în continuare. Facem printre picături. Covoare, carpete, am război mare acasă. Chiar am ceva pornit, aici avem unul micuţ că dacă vin copiii trebuie să-i înveţi pe acestea mai mici. Vara vin din tot judeţul, aduc copii. Le arăt, mi-e drag să-i învăţ. Duc tradiţia, dar nu mai vor să înveţe. Sunt fete pe stradă, la noi în sat, dar nu vor să înveţe. Relaxarea mea e la război. Mă aşez, fac o floare, e un refugiu. Pe vremuri era viaţa altfel. Înainte aveam covoare de lucrat, nici nu puteam să le fac faţă. Fiecare fată când se căsătorea trebuie să aibă covorul ei, se cununa pe covorul ei. Şi nu puteai să faci faţă. Aveam odată vreo 20 şi ceva de covoare de lucrat. Acum, rar care mai vor să facă câte unul. Dar eu tot fac”, spune femeia.

Maria Călinoiu are acasă oi şi aparatele necesare astfel încât îşi face singură lâna folosită la covoare.