- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Concediul pentru creşterea copilului creşte de la 3 la 4 luni pentru fiecare părinte
Noul acord-cadru încheiat, joi, de partenerii sociali europeni măreşte durata concediului pentru creşterea copilului de la trei la patru luni pentru fiecare părinte şi se aplică tuturor lucrătorilor angajaţi, indiferent de forma contractului lor de muncă.
Concediul pentru creşterea copilului creşte de la 3 la 4 luni pentru fiecare părinte (Imagine: Mediafax Foto)
"Acesta este rezultatul a şase luni de negocieri între partenerii sociali şi reflectă schimbările survenite în societate şi pe piaţa muncii de la semnarea primului acord-cadru privind concediul pentru creşterea copilului din 1995.
Comisarul pentru ocuparea forţei de muncă, probleme sociale şi egalitatea de şanse, Vladimír Špidla a fost prezent la semnarea oficială.
"Acest acord dovedeşte faptul că parteneriatul social european funcţionează şi produce rezultate concrete pentru lucrători şi întreprinderi în Europa. Acest acord abordează în mod concret unul dintre obiectivele prioritare pentru egalitatea între femei şi bărbaţi şi demonstrează voinţa de a găsi soluţii pentru ameliorarea echilibrului între viaţa familială şi viaţa profesională, ţinând cont în acelaşi timp de diversitatea cadrelor de reglementare naţionale, de practici şi de tradiţii", a subliniat Vladimír Špidla.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
„Gladiator II” sub lupa istoricilor: Ficţiune spectaculoasă sau adevăr denaturat?
-
Ion Cristoiu: Stalingrad: Românii dădeau cu ciocanul în tancurile ruseşti ca să le oprească!
-
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Noul acord măreşte durata concediului parental de la 3 la 4 luni pentru fiecare părinte. O lună din cele patru nu este transferabilă de la un părinte la altul.
De asemenea, acest acord specifică faptul că se aplică tuturor lucrătorilor indiferent de forma contractului lor de muncă (contract cu durată limitată, lucru la timp parţial) şi oferă posibilitatea părinţilor care revin la lucru după concediul pentru creşterea copilului să solicite adaptarea condiţiilor lor de muncă (a orelor de lucru, de exemplu), conferă o protecţie sporită nu numai împotriva concedierilor, ci, de asemenea, şi împotriva oricărui tratament defavorabil determinat de exercitarea dreptului la concediu pentru creşterea copilului.
În prezent, Comisia trebuie să examineze dispoziţiile acordului. În aplicarea dispoziţiilor Tratatului privind dialogul social, Comisia va propune Consiliului, înaintea sezonului de vară, punerea în aplicare a acordului printr-o directivă. Directiva trebuie adoptată de Consiliu prin majoritate calificată.
După cele două faze de consultări privind reconcilierea vieţii private, profesionale şi familiale, implicând partenerii sociali europeni, organizaţiile de dialog social interprofesional au optat pentru negocierea unui acord privind concediul pentru creşterea copilului.
Rezultatul a constat în primul acord-cadru la nivel comunitar, încheiat în decembrie 1995, urmat de o directivă a Consiliului în 1996 (Directiva 96/34/CE). Negocierile au început în decembrie 2008 şi s-au încheiat în martie 2009.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 09:35
-
astăzi, 09:32