Prima pagină » Cultură-Media » Concert Coldplay transmis live din Ahmedabad

Concert Coldplay transmis live din Ahmedabad

Coldplay va transmite live unul dintre concertele din Ahmedabad pe Disney+ Hotstar, în urma unui parteneriat cu Mukesh Ambani, informează Reuters.
Concert Coldplay transmis live din Ahmedabad
Iulia Kelt
17 ian. 2025, 16:38, Social

Formaţia britanică Coldplay a anunţat un parteneriat cu proiectul de televiziune al miliardarului indian Mukesh Ambani pentru a transmite live unul dintre cele două concerte programate la Ahmedabad, Gujarat, pe 26 ianuarie. Evenimentul va fi disponibil pe platforma Disney+ Hotstar, cel mai popular serviciu de streaming din India.

Coldplay va susţine trei concerte la Mumbai înainte de spectacolele din Ahmedabad, programate pe 25 şi 26 ianuarie, parte a turneului mondial „Music of the Spheres”. Concertele au atras un interes uriaş, biletele epuizându-se în câteva minute după punerea lor în vânzare, anul trecut.

Acesta este unul dintre primele parteneriate majore după fuziunea din 2024 a activelor media deţinute de Reliance Industries şi Walt Disney în India, o tranzacţie de 8,5 miliarde de dolari care a creat cea mai mare companie de divertisment din ţară.

„Cel mai mare spectacol al Coldplay va fi transmis live din Ahmedabad în toată India”, a declarat formaţia într-o postare video pe platforma X.