Femeile, în vârstă de 22 şi, respectiv, 23 de ani, au spus că bărbaţii au încercat să le fure telefoanele mobile şi că, apoi, le-au agresat sexual, joi noapte, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.
Persoanele reclamate au fost duse la Secţia 1 Poliţie pentru audieri, însă nu au fost, deocamdată, reţinute, a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, căpitanul Sorin Despina.
Acesta a adăugat că Jandarmeria nu va lua, deocamdată, nicio măsură împotriva celor trei, pentru că trebuie respectată prezumţia de nevinovăţie.
Jandarmii, în vârstă de 23, 24 şi, respectiv, 38 de ani vor fi suspendaţi din funcţie doar dacă se începe urmărirea penală împotriva lor, a mai spus Despina.