Video Condamnatul care a fugit de sub escorta IPJ Timiş, prins (VIDEO)
Sibianul în vârstă de 35 de ani, condamnat pentru săvârşirea mai multor furturi, care a fugit, luni, de sub escorta IPJ Timiş, în timp ce se afla în municipiul Sibiu, a fost prins.
Poliţiştii şi jandarmii sibieni au fost în alertă după ce Anton Bobanga a reuşit să evadeze de sub escorta poliţiştilor timişoreni, au făcut filtre la toate ieşirile din oraş şi din judeţ şi au supravegheat toate locuinţele unde se presupunea că infractorul ar putea să se ascundă.
Vineri seara, un poliţist de la Serviciul Rutier l-a văzut în centrul istoric al oraşului şi şi-a anunţat colegii.
Anton Bobanga spune că fapta sa nu a fost premeditată, ci a fost un impuls de moment. "Nu a fost premeditat pentru că mai aveam un an şi două luni de executat, nu mai era mare lucru de făcut, dar când am ajuns acasă, atâta inchisoare cât am făcut, m-am săturat până peste cap, şi ca orice om, când am ajuns acasă m-a luat aşa pe moment", a declarat Anton Bobanga după ce a fost prins.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Anton Bobanga a stat deja în puşcărie 13 ani şi două luni pentru furturi comise de-a lungul timpului. El va fi prezentat, luni, Parchetului Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunii de evadare, care se pedepseşte de la şase luni la doi ani de închisoare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO