Conducerea UBB Cluj: Acuzaţiile liderilor ANOSR faţă de rectorul Andrei Marga sunt fără fundament

Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca a susţinut demersurile studenţilor şi ale organizaţiilor acestora în toate iniţiativele pe care le au şi consideră "fără fundament" acuzaţiile ANOSR legate de atitudinea rectorului Andrei Marga faţă de Gala Profesorului Bologna.

Urmărește
5 afișări

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Biroului de Presă al UBB din Cluj-Napoca, ca reacţie la scrisoarea deschisă a ANOSR adresată rectorului instituţiei de învăţământ, Andrei Marga, în cazul desfăşurării Galei Profesorului Bologna ar fi existat o lipsă de comunicare între ANOSR şi Organizaţia Studenţilor din UBB (OSUBB), transmite corespodnentul MEDIAFAX.

"Solicitările OSUBB pentru perioada 6-7 mai 2011 au fost mereu neclare şi incomplete, iar spaţiile solicitate erau deja alocate, atât sălile, cât şi spaţiile pentru cazare. Situaţia a fost comunicată la timp reprezentanţilor OSUBB. Probabil ca a fost o lipsă de comunicare între OSUBB şi ANOSR. (...) Nu s-a întâmplat niciodată vreo neînţelegere în abordarea iniţiativelor studenţeşti. De aceea, cele declarate de către liderii ANOSR sunt fără fundament", se arată în comunicat.

Reprezentanţii UBB au susţinut că tocmai Rectoratul universităţii a fost cel care a discutat posibilitatea amplasării optime în Cluj-Napoca a Galei Profesorului Bologna şi a contactat Casa de Cultură a Studenţilor.

"Autorităţile UBB sunt în continuu dialog cu reprezentanţii studenţilor în Consilii profesorale şi Senat", se mai arată în comunicatul UBB.

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi-a declarat public nemulţumirea faţă de modul în care rectorul UBB Cluj-Napoca, Andrei Marga, a tratat unul dintre cele mai importante proiecte educaţionale implementate de către studenţi, şi anume Gala Profesorului Bologna.

Potrivit unei scrisori deschise adresate şi transmise, miercuri, de ANOSR, rectorului Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, Andrei Marga, studenţii îi cer acestuia să precizeze care sunt motivele pentru care şi-a retras sprijinul pentru proiectul studenţilor.

"ANOSR a organizat la Cluj Gala Profesorului Bologna, proiect care promovează cadrele didactice apreciate de către studenţi prin metodele de predare pe care le utilizează, prin comunicare şi parteneriat. Este de necrezut cum, deşi ANOSR a primit confirmări din partea dumneavoastră, să ajungem ca înainte de eveniment cu patru zile să vă retrageţi tot sprijinul pe motive incoerente. ANOSR îşi declară public nemulţumirea faţă de modul în care trataţi unul dintre cele mai importante proiecte educaţionale implementate de către studenţi. ANOSR vă solicită să vă exprimaţi public motivul pentru care aţi intenţionat să aduceţi prejudicii unui proiect de anvergură şi tradiţie", se arăta în scrisoare.

Reprezentanţii ANOSR au precizat că vor să clarifice dacă motivul real este acela că alianţa "a invitat inclusiv reprezentanţi ai instituţiilor statului aşa cum la fiecare eveniment major obişnuieşte să facă".

"Un comportament de bazar de tipul «3 la 10.000» şi mai apoi abuzul de putere nu sunt lucruri pe care un domn rector stimat ar trebui să îşi permită să le facă. Suntem dezamăgiţi că interesele ilegitime iau locul democraţiei, al respectului şi al valorilor reale în spaţiul universitar", se mai arăta în scrisoarea deschisă adresată lui Andrei Marga.

Gala Profesorului Bologna s-a desfăşurat la Cluj-Napoca în perioada 6-7 mai.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici